De 2 x Băsescu şi cele 2 Românii

„Vreau să ştiţi că România este în regulă”, a firmat în Suedia şeful statului, explicându-le celor prezenţi că România este în cel de-al şaselea an de creştere economică şi că nivelul de trai se îmbunătaţeşte de la an la an, că România se află pe drumul cel bun, deşi starea generală pare a fi una de insatisfacţie.

„Vă pot spune cu toată responsabilitatea că în România lucrurile merg înainte”, a mai spus Băsescu, îndemnandu-i pe românii care trăiesc în ţara scandinavă să se întoarcă acasă.

Ce se-ntâmplă, dom’le?

De fapt, ne confruntăm cu paradoxul politic românesc: dublul limbaj - intern şi extern, dublul standard, dublul sistem de valori, dublul înteles, dublul discurs, dublul adevăr. Dedublare până în cele mai mici amănunte ale atitudinilor şi comportamentelor.

Păi dacă guvernarea Tăriceanu este atât de proastă precum perorează Băsescu de 3 ani şi PD (PD-L) de un an, de ce în România este atât de bine încât românii din străinătate ar trebui să se întoarcă acasă?

Păi dacă avem o creştere economică ce durează de 6 ani - adică din 2002, guvernarea Năstase, de ce întâlnim discursul despre „catastrofala Românie” cu care suntem cotidian agresaţi şi panicaţi mediatic, cu obstinaţie?

Indiferent de care parte a nenorocitei de baricade pro-anti Băsescu ne-am situa, paradoxul ce răzbate din cuvântarea preşedintelui denotă falsitatea argumentelor cu care iese pe sticla televizoarelor.

În Romania nu e dezastru, dar oricând ar putea deveni. Şi nu mă refer doar la cele naturale, ci mai ales la cele care dovedesc lipsa de viziune sau de responsabilitate.

În Romania veniturile sunt mici, dar şi productivitatea muncii e pe măsură. Oricum protestele vin din direcţia celor mai neperformante domenii de activitate: agricultura, sectorul bugetar funcţionăresc, industria constructoare de maşini, industria extractivă, sănătatea, învăţământul.

În România sunt taxe şi impozite mari şi multe, dar şi cheltuielile pe cerşetoria socială escaladează cel mai ades bunul simţ. Ce treabă are statul decât să ne plătescă, cum spunea Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea.

În România lucrurile evoluează lent, prea lent pentru nerăbdarea noastră, dar şi noi ne dam foarte greu jos din pat.

În România se fură cam mult, dar şi noi îi transformăm pe pungaşi în haiduci, dacă nu suntem noi victimele. Cerşetoria la uşa lui Becali e cel mai potrivit exemplu. Dar nici jenantele pomeni electorale organizate de pungaşi locali, la care români de-ai noştri se calcă în picioare, nu ne onorează.

În România Justiţia nu este doar oarbă, ci şi şchioapă, dar bazinul de selecţie profesională e reprezentat tot de românul asemenea nouă.

Dacă ne-am privi în fiecare dimineaţă într-o oglindă  normală şi nu în oglinda din basmul cu Alba ca Zăpada, parcă ne-ar fi un pic mai multă ruşine de noi înşine şi am încerca să ne schimbăm.