Side effect...

Cărată la anchetă, observase într-o zi, pe unul dintre pereţii încăperii, o pată mare de sânge proaspăt încă. Anchetatorul zbieră la ea: "Vezi sângele ăsta? E al lui tat-tu! Asa stropesc camera şi cu sângele tău, dacă nu vorbesti!"

Tânăra îsi pierdu cunostinţa. Era însărcinată în luna a sasea. Îsi aminteste foarte vag că, trezită din lesin, a fost sfătuită să accepte avortul: "Ţi-l scoatem noi, bucăţi-bucăţi". Se aude încă şi astăzi răspunzând: "Dacă mi-aţi luat libertatea fizică personală, n-aveţi dreptul să-mi interziceţi să hotărăsc eu asupra libertăţii copilului meu de a se naste!" Intervenţia "medicală" o afundă într-o nouă pierdere a cunostinţei.

A doua zi se afla la spitalul penitenciar Văcăresti, condusă de un căpitan care se dădea drept Constantinescu. Cel din urmă recomandase cadrelor locale: "Dânsa nu-i deţinută; e reţinută doar. S-o duceţi într-un loc unde să stea linistită". A fost azvârlită, până seara, într-un closet de tip turcesc, cu cinci "găuri" ce debordau de murdărie; deasupra acesteia trona o porţie de mămăligă cu brânză. Înspăimântată în continuare de puterea biologicului asupra spiritului, se îngrozeste încă de foametea sarcinii sale de atunci, de pofta înnebunitoare, pe care numai o femeie o poate înţelege, care a împins-o să întindă mâinile, să însface hrana de mălai aromitoare, în pofida a ce o înconjura, şi s-o mănânce.

Ajunsă în celulă, doctorul responsabil, Naftalis, a avertizat-o mârâit: "Să nu te prind că baţi în usă, până nu se vede capul copilului!"

Capul s-a văzut la 18 septembrie 1958, când a născut o fetiţă, înregistrată peste zece zile. i-a hotărât numele: Libertatea-Justiţia, cel din urmă şi în amintirea multor femei din neamul lor, botezate Justina.

O colegă de detenţie Nina, fiica generalului Dombrovschi, practica spiritismul. Folosindu-se de calea aceasta, i-a proorocit, înainte de nastere, că urma să aibă fetiţa cu pricina şi să execute doar jumătate din pedeapsă. Într-adevăr, Decretul din 1964 a scutit-o de a doua jumătate.

Copilul îi era adus de trei ori pe zi la alăptat. La pieptul său, îl acopereau într-o clipită zeci de plosniţe. Cu prilejul unei inspecţii, iesi la raport şi relată în ce condiţii îsi târau zilele. A fost necesară această dezvăluire ca doctorul Naftalis să ia măsuri de combatere a paraziţilor. S-a procedat sub semnul ameninţării: "Las' că te satur eu de reclamaţii!" Paturile au fost unse cu o soluţie în cantitate atât de mare, încât timp de vreo două săptămâni s-a tot scurs din saltele. La ceasurile alăptatului, pruncul era scăldat în lichidul otrăvitor ce-l îneca.

Nouă iesire la raport. şi de data aceasta s-ar fi părut că i se făcea dreptate "recalcitrantei". I s-a îngăduit să-si alăpteze fata în closet, vechi privilegiu.

Curând, Iuliana Preduţ s-a îmbolnăvit de mastită. În ultima clipă înainte de a fi prea târziu, a fost dusă la medic, noaptea, către ceasurile 12. "Ce mi-o aduci pe asta acum, când trebuie să plec?!" Constatându-i starea, îi tăie sânii cu o lamă; o înjură că-l stropise cu puroi; i-a pus o fesă. "De-acum înainte, te descurci cum stii."

Se răspândise credinţa în spital că femeia care-i dădea să sugă Libertăţii se elibera înainte de termen. Zilnic ciocănea pe ascuns la usa doamnei Preduţ câte o deţinută - şi ea cu plod - care-i soptea: "Aici e cutare; azi i-am dat piept Libertăţii!" fata a fost luată cam pe la trei luni jumătate. O femeie sergent-major i-a adus-o s-o privească: "Uită-te bine la ea, că n-o s-o mai vezi niciodată". Gestul ei a fost contrabalansat de gestul altei paznice. Atunci când Iuliana Preduţ a părăsit Văcărestii, înainte de a fi suită în dubă, o gardiancă i-a spus unde i se afla copilul şi a linistit-o, asigurând-o că-l va vizita din când în când.

Despărţită de rodul pântecului său, mama îi susotea în gând următorul cântec de leagăn, intitulat: Ţie, Libertatea, singurele versuri concepute de ea în tot cursul vieţii. O făcea pe melodia romanţei S-au scuturat toţi trandafirii :

"Ai fost născută-n închisoare

Si-ntr-o celulă ai crescut.

Lumina razelor de soare

Printre zăbrele-o ai văzut.

Cuvinte dragi de mângâiere

Eu n-am putut să-ţi glăsuiesc,

Fiindcă acolo, -n închisoare,

N-am avut voie să-ţi vorbesc.

Cântec de leagăn niciodată

Mămica ta nu ţi-a cântat,

Ci numai lacrime amare

Pe trupul tău ea a vărsat.

Tu cresti, odorule, cresti mare

Si Domnul să te aibă-n pază,

Iar mângâierea Lui cea mare

Să-ţi lumineze ca o rază".

Astăzi cântându-i-l surd unei codeţinute, mâine alteia, doamna Preduţ s-a pomenit că, până la eliberare, de câte ori era mutată dintr-o celulă în alta, după ce o identificau noile colege, cântau în cor, în surdină, Ţie, Libertatea .

Pentru a-si salva copilul, atunci când a fost întrebată dacă intenţiona să ceară recurs la proces, a scris pe coala de hârtie ce i-a fost dată, sub titlul: "În atenţia apărării", povestea nasterii ei, numele şi când i-a fost răpită fata, în puţine vorbe. Pe această cale, soţul său a dobândit informaţiile necesare să-si poată relua pruncul..."

"...Sotul Iulianei, Nicolae Predut, a reusit sa-i transmita un mesaj ascuns acesteia imediat dupa ce o nascuse pe Libertatea.

Scrijelise cu acul pe un sapun cuvintele „Te iubesc mereu, Nicu”, iar sapunul, dupa ce a ajuns in celula Iulianei, nu a fost folosit niciodata pentru a nu se pierde mesajul sotului ei."

Poate scriu acum de frica.. imi suna in cap vorbele lui merlin (sau sam neil - cum preferati).. "lucrurile pe care le uitam inceteaza sa existe".. si am impresia ca am inceput sa uit.. poate ca nu isi are locul aici.. poate.. si totusi.. azi a murit Pruteanu.. ieri.. iar Pruteanu ii placea foarte tare bunicii mele..