Criza Proaspata

Daca va uitati in dictionar, vedeti ca existential inseamna privitor la existenta. Si sunt mai mult decat bucuros sa ma aflu printre cei care au o criza legata de existenta, decat sa am o criza inexistentiala sau semi-existentiala cum au ceilalti. Criza vine din realitatea ca existenta mea se muta, usor-usor, in alta parte, intinzand radacini de guma. Adica nu m-am mai uitat la televiziunile de masa de luni bune, prefer sa studiez talkshow-urile cu gesturi reale. Ma uit la documentare de fizica cuantica sau genetica. Ma uit la filme rusesti sau canadiene. Citesc Pidalionul si Platon. Am renuntat in mod natural la consumul iresponsabil de femei si le simt altfel, cel mai probabil o sa ajung un monogam convins. Incerc sa ma bucur de discutiile interesante, fie ele cu barbati, femei sau copii. Ma duc in locuri pe care le las sa ma adore.

Mai mult, incerc sa ma las de un drog ingrozitor de parsiv: nevoia de-a fi simpatic. Pe scurt, a fost asa: cand ma prosteam, lumea zambea, m-am prostit tot mai des, lumea a ajuns sa ma plateasca bine pentru asta, mai toata lumea se asteapta sa ma prostesc mai tot timpul, daca n-o fac sunt mai antipatic decat unul care n-a facut-o niciodata. Asa ca ma pregatesc sa ma arat fara scuturi zambinde. Ceea ce ma va face un pic antipatic si probabil, initial, un pic sarac. Dar cu siguranta mai existent.

Iar cand o sa fiu nebun, o sa fiu din toata inima. Am descoperit, dupa ani de cautare a extazului, frumusetea luciditatii. Si ma bucur de criza asta, pentru ca stiu ca o sa ma duca spre briza. Am aflat, ca multi dintre voi, ca locul meu e aici dar putin mai incolo. Not funny? But it’s so much fun!