Hristos a înviat!

Iisus a venit, a murit şi a revenit pe lumea asta, mereu şi mereu, cu legea iubirii, a lepădării de sine şi a jertfei de sine.

Vă iubesc pe voi, cei asemenea mie, cu nimic mai presus, cu nimic mai prejos, asumându-mi moartea pentru ca voi să trăiţi un nou început, mai curaţi sufleteşte, încrezători în faptul că niciodată nu veţi fi singuri şi lăsaţi de izbelişte. Iară eu vă voi fi pentru totdeauna alături.

An de an, acest ritual este înfăptuit şi aceleaşi încurajări şi poveţe se răspândesc peste noi, cei ce ar trebui să avem urechi de auzit şi ochi de văzut.

Adeseori îmi trece prin minte că această repetiţie ritualică are atât sensul de dezvăluire a unei taine, cât şi cel de repetiţie necesară pentru aceia cu memorie scurtă, care perseverează în păcat ca urmare a unei singure certitudini: vor fi de-a pururi iertaţi!

Lepădării de sine, semnificând de altfel lepădarea de păcatul egocentrismului şi egoismului, i se opune de mult prea multe ori înţelesul de slăbiciune, când ea nu este altceva decât principiul uman primordial – sunt asemenea vouă, cum voi sunteţi asemenea mie.

Jertfei de sine îi opunem aroganţa de a fi noi beneficiarii jertfei celorlaţi, pentru că eului multiplicat în fiecare din semenii noştri, îi opunem trufia Eului personal şi unic.

Ne iubim pe sine nu doar narcisistic, ci cu un egoism mult mai subtil – cel al iubirii puse pe cântarul înfumurării cum că noi, cei ce singuri ne-am ales, împrăştiem un praf de iubire peste cei ce ni se gudură primprejur.

Mi-aduc aminte de după-amiaza de 22 decembrie 1989. Câtă iubire împărtăşită între oameni ce nici nu ştiau despre ceilalţi că existaseră într-adevăr pe aceeaşi lume. Toate simbolurile creştine îşi recâştigau semnificaţia profundă. Insurecţia lumească prevestea parcă o resurecţie spirituală de proporţii.

Şi-atunci, precum de atâtea ori în istoria noastră, am rămas doar cu cea mai firavă, dar şi cea mai trainică dintre darurile Pandorei: Speranţa.

În numele speranţei acesteia Iisus se jertfeşte pentru noi şi învie an de an.

Adevărat a înviat! Mereu şi mereu, până pricepem care-i poanta.