Cateva cuvinte

Functionez pe baza de cuvinte. Nu multe. Nu cer multe celor din jurul meu.

Dimineata sa mi se spuna “Buna dimineata, iubitule!”. In lift, lunea: “Ce zici vecine de astia cu campionatul lor?”. La munca: “Sa traiti, sefu’!". In pauza de pranz: “Cand divortezi?”. Seara: “Cum a fost la munca?” Toate astea ma fac sa zambesc, sa fiu un cetatean onorabil.

Salariul nu l-am luat. Cel putin luna asta, de la criza. Afara nu ma dau, nici “inauntru” nu ma tin. Devine obositor. Marirea din ianuarie nu m-a lovit nici in februarie. Dar zambesc, incerc sa visez.

De la o vreme imi place sa visez. Poate e de la anotimp. Sau poate lumea mea are nevoie de imbunatatiri drastice. In orice caz, noaptea pentru mine a devenit un refugiu fara de care nu pot sa acumulez suficienta energie sa ma ridic din pat cand suna ceasul. Aseara am visat ca eram un actor mediocru ce reusise sa obtina un rol important. Eram un tanar indragostit de o tipa mai in varsta. Ea imi dadea incredere si eu ii dadeam putere sa creada ca lumea asta nu imbatraneste o data cu noi. Ridurile ei dispareau cand ma privea in ochi si eu ma simteam cu adevarat important cand imi spunea "botic". Pot sa spun ca asta e ceea ce ne trebuie in viata, de fiecare data cand nu mai reusim sa vedem clar ce e important in jurul nostru, sa ne atasam un mod - SLEEP – pe care sa il activam si sa visam ca totul e exact asa cum il dorim. Alb-negru  cand suntem suparati si roz-bombon cand purtam un zambet instinctual pe buze. Cred ca diseara o sa visez o relatie cu o tipa de optsprezece ani. Sa imi zica tot "botic".

Nu asta vrem toti?