U2 nu mai e ce-a fost!

Cam asta e abordarea pe care o au, in general, ascultatorii de muzica si privitorii de filme. Cu cat e mai necunoscut, cu atat mai bine. Cand mai aud si alti oameni de formatia pe care ai descoperit-o tu, ascultand un radio pirat, la 3 noaptea, ea devine comerciala, se strica, nu mai face muzica, se scalda in compromisuri si asa mai departe. La fel si cu filmele. Daca regizorul ajunge, sa zicem, la Sundance (Mecca filmului independent), filmele lui n-or sa mai intre pe veci in topul personal. De Oscar nici nu mai vorbim, cine ajunge acolo nici nu trebuie sa mai existe. Daca o formatie incearca sa aduca elemente noi muzicii pe care o face de ani buni, atunci trebuie aruncata la cosul de gunoi pentru ca si-a tradat fanii pentru interese comerciale. Nu cred ca stiu vreo formatie de succes (ba stiu, da’ Radiohead e exceptia care intareste regula) al carei ultim album sa fi fost primit cu urale din partea tuturor. Criticii si fanii fac front comun si improsca cu noroi orice incercare artistica de inovatie. Sunt convins ca exista o gramada de oameni care sunt dezamagiti de un album chiar inainte ca el sa fie lansat. “Miroase a comercial de la o posta!”

Si ce?! Muzica poate sa fie, in acelasi timp, si comerciala, si buna. Stiu, pentru multi, asta e blasfemie. Dar, sa fim sinceri, asta-i adevarul. Sunt de acord sa nu-ti placa, de exemplu, St. Anger-ul celor de la Metallica pentru schimbarea clara de directie. Dar de la a nu-ti placea un album pana la a-ti arde toate CD-urile si tricourile cu Metallica si a-i injura pe acesti tradatori de neam si de tara in toate mediile posibile, e un drum lung, pavat cu multi neuroni pierduti si o groaza de frustrari adunate. Inteleg perfect daca nu-ti place cel mai nou film al nu stiu carui regizor. Dar asta nu-l transforma in cea mai mare prostie pusa vreodata pe pelicula. Il transforma, pur si simplu, intr-un film pe care n-ai de gand sa-l mai vezi vreodata pentru ca nu ti-a placut deloc. Imi plac discutiile interminabile despre muzica, filme, carti sau orice altceva, dar ma enerveaza alea in care cele mai folosite argumente sunt “asta e cel mai prost film!” si “asta nu e muzica!”.

Gusturile sunt diferite si asta e si farmecul artei. Dar trebuie sa privim tabloul de ansamblu, sa vedem mai departe de parerile personale si sa avem puterea sa recunoastem: “Da, nene, sunt buni. Mie nu-mi place deloc, dar ii inteleg pe oamenii carora le place. Inteleg de ce alti oameni au alte pareri decat mine.” Daca mai multa lume ar gandi asa, forumurile si blogurile s-ar mai aerisi, oamenii ar fi mai linistiti si artistii la fel de bogati. Sa fie pace-n lume! (Da, recunosc, am pus titlul asta in cautarea senzationalului. Sunt comercial, stiu.)