Unu si zero se joaca in curte

Ok. Cine zice ca nu poti uni extremele? Ca nu poti face o funda frumoasa luand intre degetele stangi trecutul si cele din dreapta viitorul, purtand-o mandru, ca papion, la gulerul alb al prezentului? Cine zice ca un preot vorbind la mobil e ciudat? Cine zice ca nu-ti poti respecta parintii contrazicandu-i? Cine a zis ca un stick de patru giga nu poate transporta volume de poezii? Cine zice ca intr-o masina cu abs, ets si gps nu se pot opri curentul si timpul pentru doi indragostiti? Cine spune ca prin ranile moi ale trecutului nu pot creste niciodata aripile albe ale sperantei? Dar cine pretinde ca Dumnezeu nu poate veni prin internet? De ce credem ca nu se pot face cladiri si inalte dar si frumoase? Cine are nesimtirea sa spuna ca inginerii nu viseaza? Ca Maria Callas trebuia sa ramana neinregistrata? Ca o viata salvata de dializa e mai ieftina? Ca Tarkovsky trebuia sa se faca pictor rupestru?

De ce nu putem vedea lumea in frumos si urat si trebuie s-o impartim in trecut si viitor? Pentru unii, trecutul e o lada de gunoi. Pentru altii, viitorul e un cataclism. Gasesc asta imatur, mi se pare la fel de dizarmonic sa plangi pentru copilarie cum imi pare frica de batranete. Pot vedea franturi de infinit pe-un dvd, pot printa eternitatea cu laser, pot lacrima privind un LCD, pot incalzi inimi printr-o antena, pot salva o padure dintr-un satelit.

Iubesc viata, iubesc ce e frumos din ea, iubesc tehnologia, iubesc ce e uman in ea. Vreau sa pun digitalul modern si neclarul clasic sa-si dea mana, sa-i impact si sa ma-mprietenesc cu ei. Va scriu aceste randuri de la tara, auzind pasari in curte, vazand soarele cum aprinde usor si in fasii oblice lemnul zgariat al mesei si tastatura alba a toughbook-ului cu modem de internet mobile incorporat. Ce sa-ti spun, badea multemedia… Incercati! E proaspat!