De la voi

Maturitatea emotionala

Editorial Miercuri, 01 Aprilie 2009
junkymouse

Currently 4.28/5
1
2
3
4
5

Da-i o nota! Nota curenta: 4.3

Toata lumea vorbeste despre inteligenta emotionala (cred ca este un termen “la moda”), aspect complex, dar totusi “educabil”, din personalitatea fiecaruia. In schimb, ceea ce nu depinde de noi este maturitatea emotionala. Societatea ne creste si cultiva dupa anumite tipare ce ni se tatueaza in ratiune (ai 30 de ani, cam este timpul sa te casatoresti…), insa ce ne determina dorintele in realitate? Si pentru ca traim intr-o lume din ce in ce mai libera, ce anume te face pe tine la 25 de ani sa-ti doresti cu adevarat o familie si un copil, iar pe mine sa iau primul avion catre un festival de muzica?
Nu poate fi vorba despre evenimentele anterioare ce ne-au marcat existenta, cred ca este o decizie 80% intrinseca. Nu spun ca este genetica, ereditara, de cele mai multe ori dezvoltandu-ne diferit de parintii nostri sau incalcand (insa nu din spirit de fronda) sistemul de valori pe care s-au chinuit sa ne faca sa-l insusim.
Eram cu o prietena la cina cand o amica a anuntat-o ca intentioneaza sa se casatoreasca imediat dupa sarbatorile de Pasti. Ce a facut-o pe ea sa spuna grav “are totusi 25 de ani”. In timp ce privirea mea exprima “are doar 25 de ani”? Atat eu, cat si amica mea venim din universuri sociale similare, cu parinti educati si care ne-au oferit libertatea propriei judecati, acelasi anturaj de prieteni, lecturi asemanatoare etc. si avem… 25 de ani. Si nu este vorba despre un prag, am intalnit aceeasi situatie la prieteni de 30, ba chiar de 35 de ani.
Si iata ca nu sunt lipsita de prejudecati din moment ce tocmai gandeam “cum sa nu te asezi la casa ta la 35 de ani?”.
Insa eu, oare, ma voi "maturiza" pana atunci?