Mie imi place muzica romaneasca

Dupa aceasta scurta expozitiune, alt set de priviri strambe, de data asta, ceva mai ‘connaisseurs’, ma anunta ca ‘aia nu e muzica romaneasca, aia e copiata riff cu riff de la X, Y si Z’, unde X, Y si Z apartin multimii infinite de nume de formatii din occident.

Sa zicem ca, pe buna dreptate, originalitatea ar fi o lipsa importanta la formatiile asa-zisului underground romanesc (desi as putea sa ofer cateva nume care nu se confrunta deloc cu aceasta problema). Avand, totusi, in vedere ca a trecut ceva timp de cand a inceput sa se compuna muzica si, vorba aia, in esenta, oamenii nu lucreaza decat cu 7 note muzicale, e greu sa se mai vina acum cu ceva 200% original. Mi se pare normal ca influentele externe sa existe si, din amestecul lor, talentul artistului sa scoata un sound propriu.

Plus ca, daca e sa vorbim despre influente mai mult sau mai putin evidente, putem sa ascultam si artistii aflati acum pe val si nici ei nu au cum sa iasa 100% curati. De exemplu, senzatia britanica a anului, White Lies, suna ca si cum nepotii lui Ian Curtis si-au facut formatie cu fratii gemeni ai celor de la Editors. Lor nu le zice nimeni nimic si toata lumea ii aplauda. Daca vreti coincidente dureroase, ascultati refrenul Mr. Brightside a celor de la The Killers, urmat de Special K-ul lui Placebo. De Viva la Vida! nu mai zic nimic, ca iar se supara Chris Martin pe mine.

Incercand sa inchei aceasta oda paunesciana inchinata muzicii romanesti, ma intreb de ce formatii ca Urma, Kumm, Luna Amara, Blazzaj, Byron, The Others, Travka (ma rog, amintirea care a ramas in urma acestei formatii), Persona si multe altele nu au mai mult succes la publicul autohton? La straini nici nu indraznesc sa sper, desi, cu un management ceva mai atent si mai directionat spre chestia asta, poate ca unii artisti ar reusi mai bine in afara decat aici. In concluzie, problema e la mine in urechi sau la cei care se pozitioneaza vehement impotriva muzicii romanesti?