Fir de nisip

După doi ani fără concediu ajungi să vrei cu toată fiinţa măcar, să zicem, 2 saptămâni de repaus, de linişte, de tine, de el, de nisip, mult soare, multă apă. Aşadar, iţi faci bagajele in grabă si, literalmente, alergi spre ei. Sunt amândoi acolo si te asteaptă. El si ea, cei dragi si complementari ţie. Pe el nu l-ai mai vazut de ceva timp, pe ea nu ai mai simţit-o alaturi de tine de acum doi ani. Amândoi sunt oază de linişte si răsăritul fulminant al fiecarei răsuflări de libertate. El te mângaie cu sarutări tandre de dor, ea te alintă cu sunetul  liniştitor al unei existenţe perene si niciodată uitate.  Şi alergi ...

Ei bine, ai ajuns. Esti uşor fericit-agitată, iar fiecare gură de aer si fiecare privire aruncată in jurul tău vrei sa fie un tablou din galeria existenţei tale. Aproape că iţi doreşti ca fiecare imagine şi fiecare imbrăţişare să se imprime pe pielea ta, dar iţi este teamă că , totuşi, nu iţi este suficient propriul corp pentru tot ce iţi pot oferi ei. Simţi uşor ameţeala libertăţii lor pe care ţi-o intind ţie fără sa iţi ceară ceva in schimb. Iar tu, tu nu poţi fi decat un mic ciob dintr-o oglinda spartă care reflectă fericirea pe care ei ţi-o pot da.

Aşa că, declarat si asumat, eşti cu ei si totul se intrezăreşte la fel de frumos si ameţitor ca si răsăritul pe plaja din Vama Veche atunci când asculţi bolero-ul.

Căci da, esti in Vama Veche. Ce ...frumos?!

Aşa ar fi dacă ai putea sa faci abstracţie de gunoaiele de pe bucăţile de plaje concesionate, de avalanşa de turişti care au venit pentru un happening de zile mari dar care au uitat să strângă gunoiul fericirii lor vamaiote, de preţurile destul de piperate pentru Vamă, de mulţimea pestriţă, care acum parcă nu se mai cunoaşte, numai este din acelaşi aluat, numai are aceeaşi trăire, de toate brizbrizurile de prost –gust pe care le găseşti pe „Magheru”, de toată atmosfera ...prafuită a ceea ce in anii trecuţi te făcea să te intorci din drumul de plecare ca să mai stai incă o data la buza mării să ii asculţi murmurul valurilor smulse din viscerele orizontului.

Măcar el a ramas acelasi Bolero al vieţii tale...