La vanat de zmeie

Mi-au trecut prin minte explicatii cu trimitere la o memorie mai slabuta, cu alte cuvinte, probleme de ordin tehnic. Sau poate ca e vorba doar de o memorie foarte selectiva. Sau o firma proasta. Asta e. S-au vazut si mai rele.

Vanatorii de zmeie este una din acele carti care iti creste ritmul cardiac, care te face sa traiesti in 400 de pagini viata a 400 de personaje si tot atat de multe senzatii. Este cartea care la inceput iti povesteste, apoi iti prezinta, apoi iti da o palma, apoi te tranteste la pamant, dupa care te ia de guler si te ridica in ochiul soarelui care iti arde fata, dupa care iti cere sa iti recapeti cumpatul. Tu te enervezi, o arunci pe jos, departe de tine, simti ca stomacul ti s-a strans, te doare, simti cum sangele ti s-a urcat in cap, simti revolta, apoi, pe rand, deznadejdea, neputinta, iti vine sa plangi ca un copil, vrei sa se faca dreptate, vrei sa se intample ceva. Asa ca, temator, te uiti la ea cum zace pe podea, cum foile lasa sa se intrevada povestea. Te apropii nehotarat, o mai privesti o data, apoi o insfaci ca buzele fierbinti ale iubitului dupa o lunga revedere si o savurezi pana la ultima pagina.

Este cartea care nu iti da o clipa ragaz de la emotii intense, care te determina sa iti revizuiesti viata, sa ti-o retraiesti, sa o introspectezi pana in cele mai intunecate colturi. E cartea care nu iti aduce un plus de cultura, nu te face mai destept, nu iti bifeaza locul in biblioteca, nu isi cere statutul de carte buna, care nu iti rumega informatia sugandu-i toata suculenta si lasandu-ti resturile, ca apoi sa iti spuna ce gust bun a avut. E cartea care te face sa te simti un om cu constiinta temporala si spatiala si sa te simti.

E cartea care nu isi engrameaza titlul, autorul si cuvintele in memoria ta, ci devine o parte din tine sacrificandu-se in anonimat, in fiinta ta, ca tu sa o porti mai departe.

O alta carte al carui titlu il voi uita si pe care o voi purta mai departe.