Porcupine Tree live @ Hammersmith Apollo

Porcupine Tree e una dintre puținele formații contemporane care duc mai departe moștenirea psihadelico-progresivă lasată de formații ca Yes, Genesis, Pink Floyd sau King Crimson. Steven Wilson, liderul formației, și colegii săi reușesc de mai bine de 20 de ani să facă minuni cu aceleași 8 note cu care lucrează și toate pseudo+produsele fabricii Timbaland. Un concert Porcupine Tree e unul dintre acele momente muzicale la care toți ar trebui să asistăm cel puțin o dată în viață.

Cam asta a fost premisa cu care am plecat spre Hammersmith Apollo, pe 9 octombrie, la doar o zi după alt concert memorabil. Ajuns acolo, am realizat că textul ăsta poate să fie la fel de bine și despre locul în care Porcupine Tree și-a prezentat noul album, The Incident. O să încerc, însă, să mă rezum doar la o listă de câteva nume care, de-a lungul istoriei, au cântat acolo – Tony Bennett, Ella Fitzgerald, Duke Ellington, Louis Armstrong, The Beatles, Yardbirds, Johnny Cash, David Bowie, Queen, Bruce Springsteen, Rush, Ozzy Osbourne, David Gilmour, Dire Straits, Black Sabbath, The Clash, Bob Marley, Metallica, Oasis, Radiohead, Sigur Ros, Sex Pistols, U2, The Who. Sper că înțelegeţi de ce spun că, atunci când pășești în Hammersmith Apollo, simți decenii de istorie muzicală lovindu-te și făcându-te să te simți mic, mic de tot și, în același timp, mândru că ai ajuns și tu acolo.

Să revenim, totuși, la concertul care m-a adus la Apollo. Când am intrat în sală, trupa de deschidere, Engineers, tocmai își termina setul. N-am apucat, deci, să ascult prea mult, dar, din câte mi-am dat seama, am ratat un recital cel puțin interesant al unei formații care aduce un pic aminte de sound-ul Mogwai.

După o jumătate de oră, în aplauzele celor aproape 9.000 de spectatori (spectacolul a fost sold-out), Steven Wilson & Co. au urcat pe scenă. Nu au stat prea mult la discuții şi au anunțat că în prima parte a concertului vor cânta The Incident, melodia de 55 de minute, împărțită în 14 capitole, ce dă numele recentului material discografic. A urmat o călătorie de o oră prin sunetele psihadelice create de cei patru britanici. Piesa muzicală de rezistență a noului album pleacă de la ideea seacă și detașată de ‘incident’, cuvânt cu care autoritățile și media etichetează toate evenimentele care, pentru cei direct implicați, pot deveni traume, tragedii sau puncte de cotitură în viață. Muzical, The Incident a purtat spectatorii prin progresivul caracteristic formației, îmbinând pasajele acustice aproape ambientale cu riff-urile grele de chitară.

După finalul incidentului, Wilson a anunțat o pauză de 10 minute, urmată de o a două jumătate umplută de creații mai vechi și mai cunoscute din discografia Porcupine Tree. Dacă în prima parte spectatorii au ascultat atent și s-au lăsat purtați de noile melodii ale formației, în cea de-a doua, reacțiile au fost mult mai energice la auzul unor piese deja clasice ca Russia On Ice, Lazarus, Strip the Soul sau .3. Deși publicul a cerut și poate cea mai cunoscută melodie a formației, Blackest Eyes, Steven Wilson a explicat într-un mod destul de amuzant că au cântat-o de prea multe ori în concerte și că acum vor să facă loc şi altor creații. Setul de 24 de melodii a fost încheiat de un bis ce a adus în fața spectatorilor alte două mici bijuterii de pe In Abstentia, albumul din 2007 al trupei – The Sound of Muzak și Trains.

În final, nu pot decât să precizez din nou că o astfel de experienţă trebuie trăită de orice iubitor de muzică. Totul a fost ireal, de la prestaţia muzicienilor, până la locul în care concertul a avut loc şi reacţia publicului. Sper că, într-un viitor cât mai apropiat, Porcupine Tree îşi vor aduce Incidentul şi în România.