Singuratatea - intre comoditate si compromis

Asa apar concepte ca: muzica preferata, carte preferata, pasta de dinti preferata si lista poate continua. Odata ce ne asiguram unicitatea aparenta prin tot ceea ce "preferam", cautam persoane care sa aiba interese apropiate noua pentru a putea dezvolta relatii de orice tip: prietenie, iubire, sex. E un soi de compromis pe care il facem cu noi insine pentru a ne feri de ceea ce sigur nu se regaseste pe lista noastra cu lucruri preferate: SINGURATATEA.

Mi- e frica de singuratate. Sunt suficient de laşă incat sa nu recunosc de fiecare data cand este cazul, ci doar atunci cand am certitudinea ca nimeni nu ma va judeca auzindu-ma ca spun asta. Tacerea verbala ma ajuta si ma determina sa imi activez comunicarea spirituala, cea a emotiei.

Dar tacerea in echilibru nu este sinonima cu singuratatea in conceptia mea. Nu mi se intampla des sa ma simt singura, dar momentele respective sunt greoaie, apasatoare, sufocante chiar. Stiu ca as face compomisuri pentru a anula o posibila stare de solitudine, de multe ori am si facut-o.

Pentru ca nu poti sa te plangi oamenilor de langa tine tot timpul ca tu ai lipsuri, ca nimic nu iti merge bine. Sunt si ei oameni cu probleme si bucurii si nu pot sa imi permit sa ii intrerup de fiecare data. De aia... ca ma simt eu singura.

As vrea sa gasesc o solutie. Cu un grad cat mai mic de comprimis. Sau fara compromisuri. Pentru ca refuz sa cred ca as putea sa decad prin intermediul unei posibile relatii. Insa cred ca de la un moment, evolutia mea ca om, si in special ca femeie, nu se va putea desavarsi prin singuratate.