Au trecut 20 de ani...

Facem un salt în timp și ajungem la perioada cât se poate de liberă în care am învățat eu ce-s alea umilința, libertatea și dictatura. Cum ultima o omoară pe a doua și o propagă pe prima și de ce trebuie să mă bucur că eu n-am de-a face nici cu a treia și, cu puțin noroc, nici cu prima. Cam pe la vârsta asta, deci, în care încă jonglam stângaci cu toate conceptele astea, am și înțeles de ce e bine că acum 20 de ani s-a schimbat istoria.

Da, acum ne manipulează. Dar noi putem să spunem oriunde și oricum că ei ne manipulează. Da, acum votăm ca și cum am scuipa. Dar noi putem să alegem pe cine vrem să ne conducă. Da, acum suntem la mâna intereselor Europei. Dar atunci eram la mâna unui cizmar cu patru clase. Da, atunci toți aveau locuri de muncă. Dar acum poți avea șansa să alegi ce, cum și unde vrei să muncești.

Nu am de gând să înșir acum toate motivele pentru care e mai bine acum, orice gândire decentă ajunge destul de repede la concluzia asta.

În textul ăsta naiv voiam doar să aduc aminte că acum 20 de ani niște oameni au murit pentru o idee despre care doar citiseră prin cărți și văzuseră în filme – libertate. Libertatea de a alege, libertatea de a spune „nu”, libertatea de a te împotrivi, libertatea de a trăi așa cum vrei, libertatea de a schimba ceva, libertatea de a-i înjura, libertatea de a merge mai departe, libertatea de a exista într-o lume civilizată și de a nu-i lăsa pe alții să gândească în locul tău.

Pentru mulți, probabil, acestea sunt cele mai triste și mai gri Sărbători din ultimii ani. Motivele sunt multe și, personale sau generale, nu e cazul să le mai dezbatem. Să nu uităm, însă, ce a fost și cum a fost și să încercăm să privim lucrurile în perspectivă. Și poate în perioada asta o să avem timp să aprindem o lumânare în memoria celor care au murit între 16 și 25 decembrie 1989. Să ne respectăm eroii. Eu le mulțumesc pentru că, printre multe altele, pot să scriu ceea ce voi citiți acum. Să nu ne uităm istoria, știți ce se spune despre cei care pățesc asta...