B’estfest Ziua 0 – Noi si potopul

Problemele legate de organizare n-au fost multe si nici mari. Cred ca asteptarea de vreo 20 de minute de la intrarea si umbrelele printre care trebuia sa faci slalom cu privirea ca sa-i vezi pe The Killers au fost cele mai deranjante aspecte. In rest, ca de obicei, toti isi fac treaba si vorbesc cum trebuie cu publicul doritor de informatii, bere sau alte lucruri de gen. Sa lasam, insa, acest capitol deoparte si sa trecem la ce s-a intamplat pe scena…

De Snails auzisem, le ascultasem si o melodie, dar nimic mai mult. N-au sunat rau, dar nici nu m-au impresionat prea tare, au fost doar un background bun pentru (re)acomodarea cu festivalul. Moldovenii au incalzit ‘oleaca’ atmosfera si publicul, care i-a aplaudat cu respect intre melodii si la sfarsitul recitalului.

Spectacolul adevarat a inceput, insa, cand Patrice si instrumentistii lui au urcat pe scena. Un schimb echitabil de energie si muzica s-a facut intre public si muzicieni. Reggae-ul antrenant al lui Patrice a adunat destul de multi fani, toata lumea cantand si dansand la intensitate maxima, cu afro-germanul pe post de dirijor. Apogeul a fost, evident, Soulstorm-ul care a pornit furtuna si bis-ul ce i-a urmat, cand se dansa in mijlocul ploii, fara niciun fel de retinere. A fost un debut cat se poate de bun pentru Ziua 0 si, de altfel, pentru intreg festivalul.

A urmat o ploaie furioasa, care a speriat tot Romexpo-ul. Lumea se adapostea in corturile sponsorilor si in toalete, asteptand ca galeata din care turna fara oprire sa se goleasca. Alti vreo 20-30 de spectatori, neimpresionati de conditiile atmosferice, au asteptat in fata scenei recitalul celor de la White Lies. Trebuie sa recunosc ca, pentru vreo 15 secunde, mi-au trecut prin cap ganduri paranoice si sumbre de anulare a ce mai ramasese din aceasta zi. Mi-am adus repede aminte, insa, ca astia mici vin din Anglia, acolo unde un festival fara ploaie e unul ratat. Asa ca, e drept, cu o intarziere de vreo 45 de minute, cei patru britanici au iesit in fata publicului. Acesta, pe masura ce se avansa in setlist, devenea tot mai numeros si mai plin de viata. Nu ma asteptam ca White Lies sa aiba atatia fani in Romania, multi stiau cantecele si aveau favorite personale, iar cei care nu erau chiar ‘cunoscatori’ apreciau ce se intampla pe scena. Un show curat, corect, fara coregrafii speciale, dar cantat cu mult suflet, asa cum stiu englezii sa o faca. La capitolul 'influente muzicale', se pot nota cu usurinta nume ca Joy Division, New Order sau Interpol. Mie mi-a placut si sper sa-i mai vad live si peste vreun an, doi, cand vor avea un repertoriu ceva mai vast.

Headlinerii serii au reprezentat si una dintre principalele atractii ale intregului B’estfest. The Killers au adunat o gramada de fani in ultimele luni, de cand au reusit sa ajunga pe mai toate radiourile si posturile TV. Asa s-au strans ieri, pe la ora 22, vreo 15,000 de oameni la Romexpo. Inainte sa-i vad live, imi ziceam ca Brandon Flowers & Co. par a fi mai mult englezi decat americani din Las Vegas. Seara asta mi-a subliniat, insa, cat se poate de clar, diferenta dintre cele doua popoare vorbitoare de limba engleza. Daca White Lies au avut o aparitie simpla, sincera si fara floricele, The Killers au venit cu deja celebrele lor costumatii, cu un decor demential si un spectacol cum mai rar s-a vazut pe scenele din Romania. Cum ziceam, desi ploaia incepuse deja sa se mai linisteasca, umbrele au rasarit prin public, nemultumind destul de multi spectatori care au trebuit sa-si intoarca privirile spre ecranele din lateralul scenei. ‘Nevadezii’ au cantat multe dintre hiturile lor, incepand cu Human si terminand cu When You Were Young, imbinandu-le cu cateva dintre melodiile noului album. Dupa o ora si un pic de cantat si un bis de-a dreptul vulcanic, cu videoproiectii de efect si artificii pe scena, The Killers si-au luat instrumentele, luminitele si pomii (!!!) si au plecat cu tot cu ploaia asta care s-a autoinvitat la Ziua 0 de B’estfest 2009. Cei patru americani au cantat exact atat cat trebuia si au oferit un show spectaculos, ce nu trebuie si nici nu cred ca poate fi uitat.

In concluzie, mi s-a parut o prima zi aproape perfecta, asezonata cu o ploaie necesara oricarui festival cu pretentii. Astazi urmeaza Ayo, Motorhead si Moby si, probabil, din nou precipitatii. Luati-va, deci, pelerinele de-acasa si incarcati-va cu haz de necaz si pofta de viata. Distractie placuta!