reminder de aducere aminte
Mâine seară - Live From Buena Vista: The Hava Lounge
Entertainment
Joi, 11 Februarie 2010
- Currently 5.00/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Da-i o nota! Nota curenta:
5.0
Dacă vă plimbați prin Capitală, simțiți miros de rom și trabucuri cubaneze și nu știți de unde vine, atunci vă aducem aminte că mâine, pe scena Sălii Palatului, membrii Live From Buena Vista: The Havana Lounge vor susține cel de-al patrulea concert în țara noastră.
După un turneu cu numeroase concerte sold-out în orașe ca Viena, Bruxelles, Bremen, Gottingen, Amsterdam sau Zurich, celebrii artiști ce fac parte din Afro-Cuban All Stars, Buena Vista Social Club, Sierra Maestra și Tropikana, alături de cei doi superabuelos ai muzicii cubaneze, Teresa Garcia Caturla și Julio Alberto Fernandez, revin în țara pe care ei au numit-o „o a doua casă”. Potrivit unui comunicat emis de organizatorul concertului, Emagic, în ton cu personalitățile lor, muzicienii nu au avut pretenții prea mari pentru amenajarea zonei de culise, artiștii mizând pe simplitatea decorului și muzica tradițională. De asemenea, membrii The Havana Lounge se vor întâlni în backstage cu câțiva dintre cei mai fideli admiratori ai culturii cubaneze.
Spectacolul de mâine va fi unul obișnuit pentru The Havana Lounge, cu piese clasice din repertoriul cubanez, de la El Chan Chan și Cuando Ya no me Quieras și până la Pensamiento și Suavecito. Pentru doritori, încă se mai găsesc bilete la Sala Palatului, în rețeaua magazinelor Diverta și de pe www.myticket.ro. Accesul în sală se va face la ora 19, concertul urmând să înceapă în jurul orei 20.
smart guess: Cine i-a văzut o dată știe că pe cubanezii ăștia n-ar trebui să-i rateze nici a patra oară. Avem noroc că le place la noi și că ne includ de fiecare dată în turneele lor. Enjoy the Cuban sound!