răzvan mazilu is back!
Teatrul Odeon pregătește un spectacol de dans pe muzica Depeche Mode
Entertainment
Vineri, 05 Martie 2010
Alex Nicolescu
- Currently 5.00/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Da-i o nota! Nota curenta:
5.0
Din categoria „Ce ne mai servește Bucureștiul cultural?”, astăzi iese în față Depeche/Dance. Potrivit Mediafax, acesta este cel mai nou spectacol din programul Dans la Odeon, coordonat dansatorul și coregraful Răzvan Mazilu, acesta fiind și capul de afiș în distribuția Depeche/Dance.
Coregraful spectacolului este Massimo Gerardi. El a gândit Depeche/Dance pornind de la albumul ‘Music for the Masses’, lansat de Depeche Mode în 1987. „Dansatorii vor cuceri scena cu mișcări cool, dansând pe hit-uri remixat, creații mai vechi sau mai noi ale formației Depeche Mode”, a declarat Gerardi. De asemenea, spectacolul se va bucura de visuals-uri realizate de faimosul artist vizual Anton Corbijn.
Pe lângă Răzvan Mazilu, din distribuția Depeche/Dance mai fac parte Laura Andrei, Bianca Patrichi, Judith State, Vanda Ștefănescu, Cristian Chiș, Mircea Ghinea, Levente Szasz, Florin Tănase și Mihai Smărăndache.
Primele reprezentații ale acestui spectacol vor avea loc pe 12 și 13 martie, la Teatrul Odeon din București.
smart guess: Din păcate, România are parte de prea puține spectacole de dans. În afară de câteva excepții (Teatrul Odeon, Centrul Național al Dansului - București), arta asta nu prea e băgată în seamă. Poate că îmbinarea asta cu Depeche Mode și cultura pop va aduce dansul și în sălile de spectacole, nu doar în emisiuni TV semi-caritabile.