0°C
EUR: 0
USD: 0
Scrie un articol

« Citeste si despre alte locuri smart

De la voi

Hanul Ancutei - the real one

Places Miercuri, 06 Mai 2009
alice

  • Currently 4.88/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota! Nota curenta: 4.9
Hanul Ancutei - the real one

Abia m-am intors din Bucovina, foarte fericita sa constat ca acolo se gaseste piciorul de plai si gura de rai. Am stat la o pensiune care ne-a fericit papilele gustative de dimineata pana seara numai cu bunatati traditionale, printre care drob, fripturi si ciorbe, tuici galbene de atata vechime si cozonaci plini de cacao si nuci.

Ieri am plecat pe drumul de intoarcere, stiind ca ne inhamam la 450 km grei, astfel incat, ca sa mai pastram putin din savoarea acelor locuri mirifice, am oprit dupa primii 80 km, putin inainte de Roman, la Hanul Ancutei. M-a impresionat inca de la intrare, localul fiind deosebit de spatios, am observat ca avea mese si la etaj. Decorurile sunt traditionale, insa nu incarcate excesiv cum sunt localurile de gen din Poaiana Brasov, de exemplu. Ospatarii sunt imbracati frumos, traditional, deosebit de atenti si profi. Am comandat in felul urmator: o ciorba de fasole cu afumatura, salata de ceapa rosie; bors de gaina cu smantana si ardei iute; totul acompaniat de lipii facute la ei, delicioase. Sa va zic si felul doi? Dupa ce am oscilat intre saramura de crap, pui la ceaun cu mujdei sau "faimosii mititei cu mustar", intr-un final ne-am oprit la: pastrav in foi de vita cu sos de hrean (mmmm!!!), respectiv crap prajit cu mamaliguta si usturoi (vezi figura 1). Totul minunat. Am baut citronada si ceai verde cu menta, apoi am luat poale-n brau (caci eram inca prin partile Moldovei), minunate si ele, plus cafele turcesti la final.

De remarcat faptul ca absolut toata vesela (inclusiv vaza de flori sau scrumiera) era brand-uita cu chipul lui Mihail Sadoveanu alaturi de citate din Hanul Ancutei, astfel incat, in asteptarea mancarii (care nu e deloc lunga), te poti delecta cu lectura ce iti aminteste de copilarie.

De asemenea, mi-a placut faptul ca la intrare se gaseste un magazin de suveniruri romanesti, foarte frumos amenajat si, avand in vedere numarul mare de turisti straini pe care i-am intalnit pe la manastiri, e de admirat spiritul antreprenorial al managerului.

Sa va zic si de toaleta si, ca sa citez un clasic, respectiv Bursucul Gastric, "poti sa si adormi" :).

La preturi, sa spunem ca nu e chiar ieftin, tot ce am enumerat mai sus ne-a dus cam la 120 ron, insa nu-mi pare rau, da-o-n mama ei de criza, noi sa fim sanatosi si sa mancam bine :).

mai multe
Sondaj

Alice in Wonderland de Tim Burton:







Viziteaza si:

[0.0124]