underground
Universul Kombinat
Places
Vineri, 16 Octombrie 2009
Karin Budrugeac
- Currently 4.67/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Da-i o nota! Nota curenta:
4.7
Kombinat a fost la inceput un magazin vagabond. Deschidea in functie de cat
de lungi erau diminetile, "cand lucid, cand mahmur" si-si astepta
lenes cei cativa clienti curiosi rataciti pe strazile din spatele TNB-ului.
Cristina si Adina au pasit timid in lumea magazinelor de haine trendy cu un
stil propriu, eclectic, inspirat de nostalgia unui trecut restrictiv si
incarcat de simboluri. In toale punk, indie, gothic-lolita sau retro, Kombinat
vine cu acea personalitate proprie, sincera si underground, care ne lipseste
adeseori.
La curatenia de primavara, Kombinatul si-a mutat
calabalacul langa Hanul cu Tei. La un ceai in Kombinat, departe de aglomeratie
si de cladiri gri, printre galerii de arta si de antichitati, rasfoind carti
ciudate si haine si mai si, parca timpul trece mai incet. Vinilul se invarte,
iar in spatele usilor sifonierului se ascund si haine vechi, mici comori de
prin targuri straine.
Cartile de arta, revistele de avangarda, benzile desenate manga se lafaie pe
mese si etajere, printre haine noi de la Cut-it-out, Newyorkcouture, Skunfunk
sau Brennan and Burch. Alaturi de ele, on sale&display, tineri designeri de
la noi, mai mult sau mai putin cunoscuti trecatorilor. Centurile cu buzunare sau
insignele atat de autohtone ale Crispinei Zarzosa,
accesoriile deja celebre din piese de computer Devla ale lui Alin Teglas si
cartile de poveste ale lui Dinu Bodiciu sunt doar cateva creatii din arsenalul Kombinatului.
Pe pereti, afise publicitare vintage, picturi originale sau fotografii de creatie.
De vanzare.
Sambata, 17 octombrie, pe Blanari 5 (pasajul Hanul
cu Tei), de la ora 16, se lanseaza numarul 6 al revistei Otaku Magazine. La
lansarea numarului The End of The World sunt invitati de alde Godzilla, Gundam,
monstri pe 8 biti si cosplayeri din toata lumea. Poate dam o raita.