Ziua tinerei noastre Justiţii

Duminică, 8 iulie 2007. Alba Iulia. Sala Unirii. Manifestările ocazionate de „Ziua Justiţiei”. Pentru prima dată în afara Capitalei.

Consiliul Superior al Magistraturii, organizatorul acestor manifestări, a decis ca începând din acest an, manifestările legate de „Ziua Justiţiei” să se desfăşoare de fiecare dată în altă localitate. Un fel de caravană artistică cu procurori, judecători şi demnitari de stat.

Într-un speech ce s-a vrut mobilizator, Procurorul General al României, Laura Codruţa Kövesi, a recunoscut, involuntar, că anchetele procurorilor doar au atins zone considerate până acum tabu, iar statutul de magistrat european se află încă doar la nivelul vorbelor. Acestea sunt doar două din motivele pentru care Justiţia nu prea are de ce sărbători. Ca să nu mai pomenim de nivelul scăzut de încredere a cetăţenilor în actul de justiţie românesc.

Mai trufaş decât i-ar sta bine, Preşedintele CSM, Anton Pandrea – momit în acestă funcţie de preşedintele Traian Băsescu, a declarat următoarele:

„Singura instituţie care şi-a păstrat echilibrul în contextul luptelor politice a fost justiţia şi vă doresc şi în continuare, domnilor judecători şi procurori să continuaţi să apăraţi legea ca şi când vă apăraţi pe dumneavoastră”. Continuaţi în continuare, dom’ Pandrea!

Preşedintele Traian Băsescu nu a ratat nici această ocazie pentru a puncta electoral cele patru paliere „magice”: (1) reformarea sistemului justiţiei şi adaptarea lui completă la nevoile societăţii, (2) eficienţa luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, (3) punerea în funcţiune a Agenţiei Naţionale de Intregritate, (4) capacitatea de a ţine sub control corupţia din administraţia publică locală. Şi nici ocazia de a se lua de Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu: „Nu poţi să ceri schimbarea unui procuror pentru că incomodează anumiţi clienţi politici, domnule ministru şi nici nu poţi încerca să schimbi un raport de ţară pentru că aşa ne dictează interesele”.

Notă discordantă a făcut însă Lidia Bărbulescu, vicepreşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a acuzat practica neunitară, legislaţia abundentă şi uneori aberantă şi schimbarea codurilor la fiecare alternanţă la guvernare, susţinând şi faptul că hotărârile judecătoreşti „trebuie să fie în măsură să convingă chiar şi pe cel care a pierdut, că a pierdut pe bună dreptate”.