Viva la revolucion!!

Dupa cea mai plina zi a festivalului, epuizati, da’ cu un zambet si mai larg pe fata, tragem linie :)

O sa incep cu Stereophonics, care au aparut pe scena pe la 7 seara, desi ar fi meritat si ei o nocturna de efect. Destul de expeditivi si tough, asa, ca de noua generatie, mai rock and roll.  Desi senzatia a fost ca lumea tinea sa vada baietii in T-shirts si tenisi de acu’ cateva ani, care ne urau o zi faina cu inocenta Brit. S-a repetat ritualul de la Manics, in nota mai joasa: reactii de recunoastere a hit-urilor si rezervate la noile piese, mai putin rodate.

Roisin Murphy a intarziat “doar” vreo 45 de minute, asa ca dupa alte vreo 40 de minute de cantat, grupuri-grupuri se rupeau (cu usurinta, ce-i drept) din public pentru a ajunge la scena unde urma sa inceapa Manu Chao.
Dar intr-un festival, mai ales unul contra-cronometru, o mini-revolutie muzicala cu mini-revolutionari spectatori, e nevoie de “lideri” carismatici. Si asa ajungem la franco-spaniolul de la Bestfest.

Manu Chao, cel mai usor de multumit artist invitat la festival (singurul interesat de bucataria traditionala romaneasca si… palinca) a inceput la timp, ca un englez, s-a imbracat in rosu, galben si albastru, ca un roman, a cantat ca un francez crescut in spirit spaniol si a starnit publicul mai ceva decat un lider cubanez ;) A intrat in forta cu piese mai lungi care au incantat da’ si incurcat putin publicul. S-apoi a inceput defilarea hiturilor, piese care te treceau prin cele mai neasteptate stari. Cu un background amestecat, un stil indecis, insa foarte personal, de la acustice dansante pana la activism punk si declaratii de amor, Manu Chao & co au lasat fara suflare (la propriu) publicul care s-a miscat mai bine decat la orice alt concert Bestfest 08. Pentru ca si ei s-au simtit bine cu romanii, concertul s-a prelungit cu inca jumatate de ora. In total au fost putin peste 2 ore si 2 bisuri mari si late. Omu’ a fost vizibil emotionat, la fel si publicul. Unul dintre putinele momente ale festivalului la care am vazut oameni cu lacrimi in ochi. Mai mult decat artistul s-a simtit omul si caldura cu care si-a incantat publicul. Respect!!!

Imi pare rau de Nelly Furtado, am inteles ca si ea ar fi vrut sa vina la concertul Manu Chao, asa ca ma simt mai putin vinovata. Foarte putini au reusit sa se desprinda si sa mearga si la cealalta scena.

un fel de concluzie: Nu a fost exagerat de cald, da’ ni s-au oferit momente hot. S-a mancat mai putin decat anu’ trecut (unde au fost sanvisurile, pizza si salatele?), nu prea s-a reciclat (deci, n-am fi avut nici o sansa sa-i aveam pe Radiohead printre noi ;), desi, per total, parca a fost mai inspirata organizarea si administrarea spatiului. Pacata ca s-au suprapus artisti importanti care ar fi meritat sa fie aplaudati de mai multa lume. Oricum, vom ramane cu momentele bune si chef de o noua editie.

Foto: Alex Barbulescu