16°C
EUR: 0
USD: 0
Scrie un articol

Proiectul „Spaţiul Public Bucureşti”

Proiectul „Spaţiul Public Bucureşti”

Smart News Sambata, 21 Iulie 2007
HP

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota!
Proiectul „Spaţiul Public Bucureşti”

Pentru cei ce sunt interesaţi şi doresc să se ralieze celor care şi-au propus să resusciteze „conştiinţa spaţiului public”, le stă la dispoziţie site-ul www.spatiul/public.ro. ce cuprinde informaţii despre proiect.

„Problema fundamentală a elitelor şi intelectualilor din Estul Europei constă în echivalarea în chip plat a proiectului emancipării, aşa de cinic discreditat de comunismul de amprentă stalinistă, cu economia de piaţă, capitalismul şi democraţia”, a declarat Marius Babias, profesor la Universitatea de Artă din Berlin, care s-a implicat în această iniţiativă.
El a mai precizat că proiectul „Spaţiul Public Bucureşti”, derulat în perioada 20 aprilie - 15 octombrie, îşi propune să atragă atenţia asupra spaţiului public prin clipuri, filme, panouri, sculpturi şi discuţii pe acest subiect.

Marius Babias a spus că, până în prezent, în cadrul acestui proiect au fost realizate un film şi o carte despre spaţiul public, urmând ca în septembrie artişti din diverse domenii să realizeze şi alte lucrări pe aceeaşi temă.
Proiectul „Spaţiul Public Bucureşti” este derulat de Goethe Institut din Bucureşti, Institutul Cultural Român şi Allianz Kulturstiftung. Proiectul este sprijinit de Ordinul Arhitecţilor din România, de Fundaţia Erste şi de Ministerul de Externe al Germaniei, prin intermediul Programului cultural al preşedinţiei germane a Uniunii Europene în 2007.

Spaţiul Public Bucureşti | Public Art Bucharest 2007 este un proiect pilot care crează de-a lungul anului 2007 un discurs trans-disciplinar despre artă, arhitectură, urbanism, cultura şi educaţia tinerilor, în societate şi sfera publică. Proiectul urmăreşte să confrunte publicul cu dezvoltările sociale, să iniţieze dezbateri publice şi să sublinieze contribuţia culturii la dezvoltarea democraţiei.

mai multe
Sondaj

Alice in Wonderland de Tim Burton:







Viziteaza si:

[0.0112]