
17°C

Domnule Preşedinte,
Interviul acordat de dumneavoastră revistei „Politique Internationale” mă obligă să iau o poziţie publică în legătură cu afirmaţiile pe care le faceţi atât în legătură cu evoluţiile de pe scena politică autohtonă, cât şi cu mine personal.
De la început ţin să precizez că poziţia dumneavoastră este nedemnă pentru un şef de stat responsabil. Imaginea despre România, pe care o proiectaţi prin intermediul unor astfel de apariţii în presa internaţională, este grav deformată de obsesiile şi de interesele dumneavoastră politice, care au o miză derizorie în raport cu interesul naţional.
Dovediţi, şi prin acest interviu, că aveţi o mentalitate fanariotă, de „pretendent la tronul României”, care-şi denigrează adversarii la „Marea Poartă”, pentru a primi sau pentru a i se reconfirma „firmanul”. România nu poate fi considerată un soi de „grajduri ale lui Augias” în materie de corupţie, şi nici dumneavoastră nu sunteţi Hercule, chemat să le cureţe. Pentru asta ar trebui să fiţi un exemplu de moralitate şi de cinste, de onoare. Nu este cazul! Probabil că vă închipuiţi că acuzele care vi se aduc, şi care privesc grave acte de corupţie, vor fi uitate de români dacă asmuţiţi o Procuratură aservită dumneavoastră şi transformată într-un fel de nouă poliţie politică, cu un comportament abuziv, în dispreţul legilor ţării şi al Constituţiei, asupra adversarilor politici.
Vă înşelaţi: problemele dumneavoastră cu justiţia, abuzurile dumneavoastră, afacerile dumneavoastră dubioase, care privesc şi spălarea de bani, şi falsul şi uzul de fals, încălcările sistematice ale Constituţiei nu vor fi uitate. Nu puteţi da la infinit lecţii altora, nu puteţi poza mereu în incoruptibil, în luptătorul cu sistemul ticăloşit, câtă vreme aţi contribuit şi contribuiţi din plin la ticăloşirea lui.
Vă reamintesc, în acest context, că aţi fost suspendat din funcţia de şef al statului pentru reale, şi nu inventate, încălcări ale Constituţiei, şi nu, cum fals prezentaţi lucrurile în interviu, pentru că aţi condamnat comunismul, aţi „deschis” dosarele Securităţii şi aţi început lupta împotriva corupţiei. Nu vă puteţi ascunde în spatele avizului consultativ al Curţii Constituţionale, pe care fals îl prezentaţi drept un verdict de achitare. Curtea Constituţională nu v-a judecat şi nici nu v-a achitat, cum le spuneţi dumneavoastră cititorilor francezi, pentru a prezenta într-o lumină falsă acţiunea legitimă a celor 322 de parlamentari, pe care îi prezentaţi ca pe nişte odioşi pucişti.
Ştiţi la fel de bine ca şi cetăţenii acestei ţări că gestul dumneavoastră de a condamna comunismul este ipocrit şi oportunist, al cărui scop exclusiv este acela de a atrage electoratul anticomunist şi revanşard în tabăra dumneavoastră. Rezultatul unor astfel de acte nu este altul decât adâncirea conflictelor din societate, legitimarea urii şi a atitudinilor revanşarde ca instrumente ale luptei politice.
Lupta împotriva corupţiei nu a început cu dumneavoastră. Dumneavoastră aţi transformat-o în spectacol, în show de televiziune. Mai mult, în numele luptei împotriva corupţiei, aţi acceptat încălcarea de către Procuratură şi Serviciile secrete a unor drepturi şi libertăţi fundamentate, garantate de Constituţie, pe care o încălcaţi, la rândul dumneavoastră, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună.
Cât despre dosarele fostei Securităţi, ele au fost accesibile încă din anul 2000. Deocamdată, în afară de manipularea unor date din aceste dosare, nu s-a întâmplat nimic semnificativ, în schimb „dosariada” a dus la scăderea încrederii în instituţii şi în statul de drept şi la generalizarea suspiciunii.
Faptul că la Referendum românii care s-au prezentat la urne nu au votat destituirea dumneavoastră nu înseamnă că faptele care vi se reproşează nu au existat. La 19 mai 2007 românii nu v-au mandatat să vă răzbunaţi pe aceia care au fost împotriva dumneavoastră sau să distrugeţi sistemul politic românesc, sub pretextul reformării lui. Mai mult, românii nu v-au legitimat prin votul lor practicile dumneavoastră de a vă aroga tot mai multe prerogative executive, încălcând astfel, a câta oară, Constituţia.
Este clară dorinţa dumneavoastră de a obţine tot mai multă putere, în detrimentul Parlamentului şi al Guvernului. Acest lucru este, din punctul meu de vedere, imoral şi periculos. Sunteţi un om care dispreţuieşte profund democraţia şi regulile ei. Ne-aţi dat suficiente dovezi în acest sens.
Aţi făcut, în interviul acordat revistei „Politique Internationale”, şi afirmaţii care mă privesc direct, pe care nu mă sfiesc să le calific nu doar mincinoase, ci de-a dreptul ticăloase, ele constituindu-se în îndemnuri directe şi în presiuni asupra organelor de cercetare penală, lucru care nu este o premieră în ceea ce vă priveşte.
Afirmaţia dumneavoastră că aş fi anchetat pentru ”crimele comise în cadrul revoluţiei din 1989 şi al mineriadei din 1990” nu mă vizează doar pe mine, ci pe toţi aceia care în zilele şi nopţile fierbinţi din decembrie 1989 şi-au asumat riscuri şi răspunderi pentru răsturnarea unui regim odios, antipopular şi instaurarea democraţiei în România. Ea reflectă dorinţa unora dintre susţinătorii dumneavoastră de a re-scrie istoria cu mâna justiţiei. Aţi nesocotit prin aceste afirmaţii realitatea, aţi murdărit sacrificiul celor care ne-au redat libertatea şi demnitatea. Şi vreţi să fiţi „preşedintele tuturor românilor”!
De când sunteţi şeful statului român aţi reuşit să distrugeţi minimul consens naţional pe care îl construisem cu greu, cu mari eforturi, aţi distrus pacea socială, opunând categorii sociale unele altora, semănând ura şi discordia. De când sunteţi şeful statului aţi oprit cursul procesului de reconciliere naţională, înlocuindu-l cu ranchiuna şi revanşa, cu răzbunarea. Aţi făcut din toţi cei care nu sunt de acord cu dumneavoastră duşmani personali, care trebuie distruşi cu orice preţ. Folosiţi pentru asta instituţii ale statului, lucru profund imoral. Vorbiţi şi spuneţi că acţionaţi în numele poporului, când de fapt un singur lucru contează: dumneavoastră şi interesele dumneavoastră. Care sunt identice cu cele ale grupului de „oligarhi de bine”, care v-a inventat ca om politic şi v-a ajutat să fiţi ales în cea mai înaltă demnitate a statului român, pe care îl dezonoraţi prin comportamentul dumneavoastră.
What else?
Eco-copii(i)
Sandra's Razzie
Gym MythsBusters[0.0209]