17°C
EUR: 0
USD: 0
Scrie un articol

Germania se opune deschiderii pieţei muncii pentru România şi Bulgaria

Germania se opune deschiderii pieţei muncii pentru România şi Bulgaria

Smart News Luni, 30 Iulie 2007
HP

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota!
Germania se opune deschiderii pieţei muncii pentru România şi Bulgaria

Şeful fracţiunii creştin-democraţilor şi socialilor germani - CDU/CSU aflată la guvernare - din Bundestag, Volker Kauder, a cerut amânarea cu încă doi ani a deschiderii pieţei muncii pentru muncitorii din est, avertizând asupra consecinţelor pe care le-ar avea asupra economiei germane angajarea de forţă de muncă ieftină din România şi Bulgaria, informează revista germană Der Spiegel.

Deşi o parte a social-democraţilor (SPD) a solicitat introducerea unei circulaţii libere model a forţei de muncă pe piaţa germană, temerile legate de forţa de muncă ieftină din est se înmulţesc odată cu apropierea preconizatei date a deschiderii pieţei de muncă germane - anul 2009.

Şeful agenţiei germane pentru muncă (Bundesagentur fuer Arbeit), Frank Juergen Weise, a opinat că punerea în aplicare a solicitării SPD „ar fi un semnal eronat!” şi a declarat că nu înţelege propunerea social-democraţilor. „Nu poţi pe de-o parte să te plângi de salarii de dumping iar pe de alta să aduci în stil mare în Germania m”nă de lucru ieftină din România şi Bulgaria, care ar dori să muncească aici pentru salarii mici', a declarat el pentru ziarul Bild.

Germania a decis în 2004, la aderarea Poloniei şi a celorlalte state din est, să limiteze circulaţia liberă a forţei de muncă mai întâi pentru doi ani, prelungind anul trecut această perioadă pentru încă trei ani. În 2009, guvernul federal ar putea să mai prelungească aceste limitări pentru încă doi ani, până în 2011. Inclusiv agenţia germană pentru muncă se situează pe poziţii critice în ce priveşte deschiderea prematură a pieţei germane a muncii, din motive de lipsă de specialişti, pentru muncitorii din Europa de Est.

Şeful BA, Frank Juergen Weise, a declarat ziarului Berliner Zeitung: „Având în vedere şomerii de care noi trebuie să ne îngrijim în cadrul agenţiei, trebuie să insist ca imigrarea forţei de muncă să fie permisă cât se poate de restrictiv. Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă trebuie să găsească de muncă oamenilor şi atunci mă deranjează dacă în acelaşi timp se aduce în ţară concurenţă”.

Problema va fi abordată la sfârşitul lunii august în consiliul de miniştri, a anunţat purtătorul de cuvânt Ulrich Wilhelm, recunoscând că guvernul de coaliţie ai social-democraţilor şi conservatorilor nu are până în prezent o poziţie comună pe această temă.

mai multe
Sondaj

Alice in Wonderland de Tim Burton:







Viziteaza si:

[0.0131]