
0°C

După lungi discuții și negocieri ce au durat mai bine de zece ani, Tratatul de la Lisabona a fost ratificat de către toate țările Uniunii Europene, anunță BBC News. Cehia a fost ultimul dintre cele 27 de state care au semnat viitoarea lege a UE, președintele Vaclav Klaus cedând atât presiunilor externe, cât și celor interne.
Tratatul ce va intra în vigoare în decembrie este o versiune revizuită a Constituției Europene respinsă acum 4 ani. Susținătorii acestuia spun că va permite Uniunii să fie mai eficientă și îi va oferi o mai mare influență în afacerile internaționale. Printre modificările aduse de Tratatul de la Lisabona se numără înființarea unor noi posturi în conducerea UE, Președintele Consiliului European și un nou șef în problemele de politică externă, și luarea mai multor decizii bazate pe vot majoritar, și nu unanim. De asemenea, va fi pentru prima oară când statelor membre li se va oferi posibilitatea să iasă din UE. Potrivit specialiștilor, cei trei favoriți pentru postul de Președinte al Consiliului sunt prim-ministrul belgian, Herman Van Rompuy, prim-ministrul Olandei, Jan Peter Balkenede, și fostul prim-ministru britanic, Tony Blair.
Jose Manuel Barroso, Președintele Comisiei Europene, a salutat înlăturarea ”ultimului obstacol” din calea Tratatului, explicând că ”noul profil extern al Uniunii Europene se va face simțit imediat”.
smart guess: Va fi interesant de văzut cum se va schimba politica externă și influența internațională a UE, acum când, în sfârșit, conducătorii ei au ce și-au dorit. Să sperăm că președintele Cehiei se înșală și statele europene nu-și vor pierde independența în urma ratificării acestui act.
What else?
Eco-copii(i)
Sandra's Razzie
Gym MythsBusters[0.0282]