
22°C

După ce la ultimele două alegeri au câștigat triumfal, democrații americani încep acum să se teamă pentru rezultatele scrutinului de anul viitor, alegerile pentru Camera Reprezentanților și Senat. Potrivit Reuters, ca urmare a alegerilor guvernatorilor de stat, partidul pentru care însuși Barack Obama a făcut campanie a pierdut două dintre cele mai importante state de pe harta politică a SUA – Virginia și New Jersey.
Adversarii democraților sunt acum încrezători în ceea ce privește alegerile de anul viitor, Michael Steele, președintele Comitetului Național Republican, declarând că ”renașterea Partidului Republican a început”. Ambele state pierdute acum fuseseră câștigate anul trecut de către actualul președinte american, în cursa sa spre Casa Albă. În mod tradițional, Virginia este considerat un bastion republican, în timp ce New Jersey este văzut drept unul democrat.
Deși este oarecum obișnuit pentru partidul aflat la putere să piardă din electorat la primul vot de după alegerile victorioase, specialiștii îi avertizează pe democrați că în 2010 s-ar putea să piardă și mai multe state. Atunci, americanii îi vor alege pe toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și pe o treime din cei 100 de senatori.
Principalele motive pentru care specialiștii susțin că democrații au pierdut Virgina și New Jersey sunt mult discutata lege a reformei sănătății, fragilitatea economiei Statelor Unite și faptul că votanții independenți, pe care actualul președinte îi câștigase în campania pentru prezidențiale, și-au pierdut acum încrederea în acesta.
smart guess: Probabil că, având în vedere situația actuală, democrații nu se puteau aștepta la prea multe din partea acestor alegeri. Rămâne de văzut cum se vor descurca până la următorul scrutin, majoritatea în Congresul American fiind un avantaj foarte important pentru partide. De la distanța asta și comparând cu mocirla autohtonă, politica internațională pare atât de curată! Evident, asta nu înseamnă că așa se vede și din interior, ci că e doar mult mai politică decât circul românesc.
Examenul auto va fi filmat
Tratatul de la Lisabona a fost ratificat
Economia României va crește cu 0,5% în 2010 și 2,6% în 2011
Mâncarea procesată creşte probabilitatea depresei
Comisia Europeană vrea să instaleze cutii negre pe maşini
What else?
Eco-copii(i)
Sandra's Razzie
Gym MythsBusters[0.0960]