autorul versetelor satanice
Salman Rushdie la București
Smart News
Luni, 23 Noiembrie 2009
Alex Nicolescu
- Currently 5.00/5
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Da-i o nota! Nota curenta:
5.0
Așa cum vă spuneam cu ceva timp în urmă, Salman Rushdie este cel mai nou nume de pe listă scriitorilor care ne vizitează țara. Scriitorul britanico-indian va ajunge astăzi în București, urmând să participe la diverse evenimente organizate în onoarea sa. De asemenea, potrivit editurii Polirom, cea care a publicat romanele autorului în România, Salman Rushdie va face și o scurtă vizită în Transilvania.
Mâine, de la ora 10, în incinta Hotelului Intercontinental se va ține o conferință de aproximativ o oră, în prezența scriitorului și a conducerii Polirom. De la ora 19, va avea loc unul dintre cele două evenimente majore din cadrul vizitei lui Rushdie la București. Astfel, la Teatrul Odeon, acesta va citi câteva fragmente din cel mai recent volum al său tradus în România: Seducătoarea din Florența. Lectura va fi precedată de un documentar despre scriitorul născut la Bombay și urmată de un concert unplugged al formației Grimus, trupă ce și-a luat numele dintr-un roman scris de Salman Rushdie. Conform Polirom, accesul publicului este liber, dar intrarea se face pe baza unor tichete de acces, care pot fi procurate de la Casa de bilete a Teatrului Odeon în ziua evenimentului.
Miercuri, de la ora 18, în cadrul Târgului Gaudeamus scriitorul va oferi, timp de aproximativ două ore, autografe vizitatorilor Romexpo.
smart guess: Ne bucurăm că Bucureștiul are onoarea să fie vizitat de o astfel de personalitate. Venirea lui Salman Rushdie e cum nu se poate mai potrivită, ne scoate repede din mocirla alegerilor și ne conduce într-o zonă mult mai... respirabilă. Să vă bucurați de cultură!