0°C
EUR: 0
USD: 0
Scrie un articol

Al 14-lea stat verde

Marijuana medicinală a fost legalizată în New Jersey

Smart News Joi, 14 Ianuarie 2010
Alex Nicolescu

  • Currently 4.56/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota! Nota curenta: 4.6
Marijuana medicinală a fost legalizată în New Jersey

Lacrimi de fericire, îmbrățișări și mult fum ieri în fața Senatului New Jersey, după ce Legislativul a aprobat un proiectul de lege care presupune legalizarea consumului de marijuana pentru pacienții cu boli cronice. Potrivit New York Times, New Jersey este al 14-lea stat din Statele Unite care a legalizat marijuana medicinală, fiind unul dintre puținele astfel de cazuri de pe Coasta de Est. Guvernatorul statului, Jon S. Corzine, a declarat că va semna legea până joi.

„Iarba iadului”, cum mai este ea cunoscută pe forumurile habotnico-creștine, va putea fi cumpărată de la dispensare monitorizate de stat, numai cu trimitere din partea doctorului. Potrivit legii, cei care vor putea primi aceste rețete sunt pacienții care suferă de cancer, SIDA, distrofie musculară, scleroză multiplă sau boala Lou Gehrig. „E bine să vezi, în final, o zi în care democrația ajută însănătoșirea oamenilor”, a declarat Charles Kwiatkowski, 38 de ani, căruia doctorul i-a recomandat folosirea marijuanei pentru tratarea nevraligiei cauzate de scleroză multiplă.

Deși au existat multe dezbateri și controverse înaintea votului celor două camere ale reprezentanților statului New Jersey, proiectul de lege a trecut fără emoții, cu 48 de voturi pentru – 14 împotriva, în Adunarea Generală, și 25 – 13 în Senatul Statului.

Cei care au protestat împotriva legalizării marijuanei în scopuri medicinale se tem ca statul lor să nu ajungă în aceeași situație în care a ajuns California, unde buruiana păcătoasă a poate să fie recomandată pentru tratarea unor boli descrise foarte vag, ca anxietate sau dureri cronice. Oficialitățile i-au asigurat pe nemulțumiți că New Jersey va avea cea mai restrictivă astfel de lege, fiind foarte atenți pentru a nu scăpa situația de sub control.

smart guess: Eu zic așa, vreo 10 ani până la legalizarea pe întreg teritoriul SUA și încă vreo 20 până la o Europa verde. Nu trebuie decât să expire termenul de valabilitate al generației actuale de Republicani și, respectiv, Convservatori. Mâna sus cine e anxios!

mai multe
Sondaj

Alice in Wonderland de Tim Burton:







Viziteaza si:

[0.0289]