
0°C

De la Mediafax aflăm că, în următorii 3 ani, România nu doar că își va consolida poziția de „soluție auto de criză” (mulțumită pruncului Dacia), ci va deveni chiar o bază europeană pentru mașini low-cost. Potrivit firmei de cercetare Business Monitor International, până în 2013, producția de mașini va ajunge la un nivel de peste 765.000 de unități, iar exportul va atinge pragul de 611.000. Motivele acestor creșteri – cifre de patru ori mai mari decât în 2008 – vor fi investițiile Ford de la Craiova și utilizarea la capacitatea de producție maximă a uzinei Dacia.
Potrivit Gândul, România dă din nou cu dânșii în fasole pe plan internațional. Vrând să vină în ajutorul sinistraților din Haiti, Guvernul intenționează să trimită un ajutor în valoare de 50.000 de euro. Comparând, Moldova a donat 100.000 de euro, iar singurele țări care au trimis o sumă mai mică decât cea pregătită de noi sunt Cambodgia, Singapore și Thailanda. Felicitări! În altă ordine de idei, conform Mediafax, ambasadoarea Haiti în Spania a declarat că reconstrucția țării în urma devastatorului cutremur din 12 ianuarie va dura cel puțin 25 de ani.
Pe FirstShowing.net putem să citim care este regizorul noii trilogii Spiderman (cea care vrea să reseteze odiseea Omului Păianjen pe marile ecrane). Numele lui este Marc Webb și este cel care a debutat în lungmetraj cu mult-apreciatul (500) Days of Summer. Înainte de a intra în lumea filmului, el a regizat o grămadă de videoclipuri. Printre cele mai cunoscute se numără Harder to Breathe (Maroon 5), Here Without You (3 Doors Down) sau 21st Century Breakdown (Green Day).
De la BBC News aflăm că tragicele evenimente din Haiti au născut o colaborare muzicală ieșită din comun. Jay-Z, producătorul Swizz Beatz și... U2 au înregistrat o melodie ce are ca scop strângerea de fonduri pentru victimele cutremurului. Nu se știe când va fi lansat acest single, existând zvonuri că el va fi cântat în premieră vineri, la un teledon organizat în Londra.
Tot de la BBC News știm și că Bill Gates s-a plictisit îndeajuns de mult încât și-a făcut un cont de Twitter. Evident, știrea a făcut înconjurul internetului și, în primele 13 ore de la înregistrarea domnului Microsoft, Gates avea deja 150,000 de urmăritori. Mai multe, la www.twitter.com/BillGates.
BONUS: Scurt și la obiect – Potrivit /Film, un taiwanez de 42 de ani a murit după atac de cord cauzat de supra-excitare. De unde atâta entuziasm? Individul văzuse Avatar 3D. Punct.
What else?
Eco-copii(i)
Sandra's Razzie
Gym MythsBusters[0.4476]