18°C
EUR: 0
USD: 0
Scrie un articol

știri care nu merită mai mult

Ion Iliescu se retrage, iar Funeriu a descoperit roata

Smart News Miercuri, 17 Februarie 2010
Alex Nicolescu

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota! Nota curenta: 5.0
Ion Iliescu se retrage, iar Funeriu a descoperit roata
Moment istoric în politica românească. După milenii petrecute în cele mai înalte funcții ale statului, cel dintâi președinte al României democratice, Ion Iliescu, și-a anunțat retragerea din toate funcțiile deținute în partidul pe care l-a format, PSD. Fostul șef de stat a declarat că a ales să ia această decizie în urma negocierilor ce prefațează Congresul Extraordinar al PSD. Picătura care a umplut paharul a fost decizia luată luni de Comitetul Executiv privind candidaturile în echipe pentru conducerea partidului.

Rămânem la politică și din Gândul aflăm că ministrul Educației, Daniel Funeriu, a descoperit ceea ce profesorii și elevii reclamă de ani de zile - manualele școlare sunt vechi, depășite și plictisitoare. Funeriu a declarat că încă de când a fost investit în funcție a început să citească manualele de pe care elevii sunt nevoiți să învețe. „Pot să vă spun că multe dintre ele sunt un foarte bun somnifer”, a fost concluzia la care ministrul a ajuns. Total de acord, domnule ministru. Și acum ce propuneri aveți, cum schimbăm situația actuala?

Potrivit BBC News, s-a descoperit cauza cea mai probabilă a morții lui Tutankhamon. După doi ani de cercetări și analize ale rămășițelor faraonului egiptean, oamenii de știință au ajuns la concluzia că acesta a murit din cauza unei combinații letale de malarie și o rară boală a oaselor. Încă din 1922, când a fost descoperit mormântul lui Tutankhamon din Valea Regilor, au existat numeroase speculații privind moartea sa prematură, la doar 19 ani. De la boli eridare, la accidente și chiar crimă, multe teorii au fost lansate în ultimii 90 de ani. Noile cercetări arată că, după ce corpul său a fost măcinat de acea rară boală a sistemului osos, tânărul faraon a fost răpus de malarie.

Din Cotidianul aflăm că primul documentar de lungmetraj despre formația The Doors se va lansa pe 9 aprilie. Filmul se cheamă When You`re Strange, a fost regizat de Tom DiCillo (Johnny Suede) și s-a bucurat de sprijinul total al lui John Densmore, al lui Robby Krieger și al lui Ray Manzarek, cei trei membri rămași în viață din The Doors. Filmul este narat de Johnny Depp și conține imagini în premieră din arhiva video a formației.

Din NME aflăm că UNKLE pregătește un nou album. Acesta se va chema Where Did The Night Fall și va fi lansat pe 10 mai. Printre colaboratorii formației pe acest material discografic se numără Mark Lanegan, Sleepy Sun, The Black Angels, Celebration și Autolux. După umila-mi părere, UNKLE a oferit unul dintre cele mai tari concerte de pe teritoriul românesc, în 2008, când ne-au vizitat la B`estfest. Să sperăm că vom avea noroc și James Lavelle și Pablo Clements vor reveni cât de curând în România.
mai multe
Sondaj

Alice in Wonderland de Tim Burton:







Viziteaza si:

[0.0271]