0°C
EUR: 0
USD: 0
Scrie un articol

vești triste

B’estfest 2010 s-a anulat

Smart News Luni, 01 Martie 2010
Alex Nicolescu

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota! Nota curenta: 5.0
B’estfest 2010 s-a anulat
Din păcate, criza financiară nu ne lasă deloc în pace. Deși am avut destule știri care să vorbească despre cât de plină o să fie vara asta, iată că azi vine una care ne anunță că sezonul estival va fi mai sărac cu unul dintre cele mai importante evenimente. Potrivit unui comunicat emis de Emagic, B’estfest 2010 s-a anulat.

'B'ESTFEST a crescut an de an, și un eveniment de această talie necesită costuri enorme, care într-o piață afectată de restrângerea bugetelor de marketing și advertising nu pot fi susținute exclusiv din vânzarea de bilete. Am obișnuit publicul cu o anumită noțiune a ceea ce înseamnă un festival non-liniar de minim trei zile, cu mai multe scene, peste 30 de artiști și diferite alte atracții. Anul acesta conceptul de B'ESTFEST nu ar putea avea loc în aceleași condiții, prin urmare am preferat să amânăm cea de-a patra editie, așa cum de altfel și festivaluri internaționale precum Glastonbury, Leeds/Reading, Pukkelpop sau Melt! au facut de-a lungul timpului.'' a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic, în comunicatul oficial.

În traducere liberă: „N-am găsit sponsori care să ne susțină și se pare că edițiile anterioare n-au fost îndeajuns de profitabile (sau, cel mai probabil, n-au fost deloc profitabile). Ne vedem la anu’!”

Concertul Faithless anunțat inițial rămâne valabil, el urmând să se desfășoare tot pe 16 iulie, sub un alt concept ce va fi anunțat în perioada următoare.

smart guess: Indiferent de toate celelalte evenimente, B’estfest era unul dintre highlight-urile verii. Începuse o tradiție, aveam un festival la nivel occidental și mult mai multă muzică bună decât înainte. Sunt curios câte dintre celelalte festivaluri autohtone vor mai avea loc anul acesta, dacă cel mai popular dintre ele n-a reușit să găsească destui sponsori. Acum nu mai putem decât să sperăm că cei de la Emagic vor reuși să treacă peste problemele din acest an și să renască anul viitor de două ori mai puternici.

mai multe
Sondaj

Alice in Wonderland de Tim Burton:







Viziteaza si:

[0.0215]