
0°C

Văzând că domnii de la concurență „zguduie barca” (ca să traduc o expresie tare simpatică), Sony și-a pus oamenii la treabă și este gata să atace noua generație de console. Astfel, potrivit BBC News, Playstation 3 va lansa un motion controller în această toamnă, cam în aceeași perioadă în care Xbox 360 va primi în familie cel mai nou (și așteptat) membru – Project Natal.
Ca să fim corecți, trebuie spus că acest controller cu senzor de mișcare trebuia să iasă pe piață ceva mai devreme, în această primăvară. Producătorii l-au amânat, însă, punându-l în competiție directă cu Project Natal, minunea celor de la Microsoft cu ajutorul căreia ne vom putea juca pe Xbox fără niciun controller. Singurul motiv pentru care mintea mea de ne-businessman ar înțelege această mutare ar fi o îmbunătățire a caracteristicilor motion-controller-ului aflat în stand-by, ridicându-l la un nivel mai apropiat de cel al competitorilor.
Toată nebunia cu senzorii de mișcare a plecat de la Nintendo Wii, consola care se află acum pe primul loc în topul vânzărilor. Noua tehnologie a PS3 va fi asemănătoare celei folosite de Wii - o cameră ce va fi așezată pe televizor va detecta mișcările unui senzor atașat controller-ului jucătorului.
smart guess: Dacă Project Natal nu va fi o imensă dezamăgire plină de bug-uri, nu văd cum concurența va putea să facă față acestui nou produs de la Microsoft. În cazul în care producătorii Xbox își vor ține promisiunile, Playstation se va bate cu Wii pentru locul al doilea. Până una alta, de-abia așteptăm toamna!
What else?
Eco-copii(i)
Sandra's Razzie
Gym MythsBusters[0.0177]