
0°C

Criza rearanjează lucrurile la NASA. Potrivit Reuters, Casa Albă a anunțat ieri câteva modificări importante ale bugetului direcționat către Agenția Spațială Americană. Astfel, preșidenția propune anularea programului Constellation. Cu 9 miliarde de dolari deja investite, acesta are (avea?) ca scop readucerea americanilor pe Lună până în 2020.
Fondurile care vor rămâne în urma acestei anulări vor fi redirecționate către cercetare și dezvoltarea tehnologiilor care vor duce la eventuale misiuni umane pe Marte. De asemenea, Peter Orszag, consilierul pe teme bugetare al lui Obama, a propus Agenției Spațiale să ajute firmele comerciale să se dezvolte și să preia partea de transport între stația spațială și Pământ. Momentan, SUA plătește Rusiei 50 de milioane de dolari pentru fiecare astronaut ce pleacă spre stația spațială.
NASA poartă deja discuții cu Space Explorations Technologies și Orbital Sciences Corp pentru transporturi cargo, câteva alte companii pregătind zboruri comerciale către Stația Spațială Internațională.
Deși dorește anularea programului Constellation, Casa Albă va mări bugetul NASA cu 5,9 miliarde de dolari pentru următorii 5 ani, încurajând cercetarea și dezvoltarea noilor tehnologii.
smart guess: Criza afectează Galaxia. Sunt curios dacă redirecționarea asta de fonduri chiar va avea vreun efect în sensul misiunilor pe Marte sau ăsta este doar un pretext pentru a tăia cheltuieli considerabile. Sincer, nu cred că e momentul să batem în retragere în ceea ce privește explorarea Spațiului, mai ales dacă luăm în considerarea pașii minusculi făcuți în ultimii 30 de ani.
What else?
Eco-copii(i)
Sandra's Razzie
Gym MythsBusters[0.0203]