
0°C

Acești Tom și Jerry ai industriei IT mondiale nu mai vor să se potolească. Au trecut de-abia câteva zile de când Apple a prezentat oficial mult așteptatul tablet iPad, și deja au apărut zvonuri de competiție din tabăra cealaltă. Potrivit Mediafax, pe siteul Google Chromium Projects au fost postate câteva imagini concept ale unui tablet PC bazat pe sistemul de operare Chrome OS.
Se pare că, de fapt, imaginile au apărut pe site încă de săptămâna trecută, ele ajungând, însă, la public după ce un angajat al Google a făcut referire la ele pe contul personal de Twitter.
Din ce se poate vedea în imagini și din ce se înțelege din cele câteva detalii oferite de Google, tablet-ul lor este foarte asemănător cu iPad-ul. Avem și aici de-a face cu aceeași tastatură virtuală, cu același scop principal – navigarea pe internet, dar și cu un nou sistem de operare, Chrome OS, bazat pe platforma Linux. În plus, s-ar părea că cei de la Google vor să includă și multi-tasking-ul printre caracteristicile gadgetului lor.
Momentan, tablet-ul acesta este doar un concept. Dacă el se va materializa (și e foarte probabil să se întâmple acest lucru), e posibil ca design-ul și multe alte detalii să se schimbe.
smart guess: Google nu prea a lansat nimic până acum care să nu fie, măcar la două-trei capitole, mai bun decât competitorii săi. Sunt tare curios, însă, dacă, atunci când vor scoate pe piață acest tablet, vor reuși să-i întreacă pe cei de la Apple. Și acum așteptăm...
What else?
Eco-copii(i)
Sandra's Razzie
Gym MythsBusters[0.0248]