dob.roEditorial

Aproape totul despre brand

Marcu - - 2009-10-29

De-o vreme, mintea imi sta numai la afaceri. Am senzatia lamurita, ca omenirea imi datoreaza inca mult (mda, probabil ca si eu ei...), stiu ca merit sa ma imbogatesc si, spre deosebire de majoritatea bogatasilor, stiu si ce as face cu banii ce-mi vor zace in conturi. Sa nu ma credeti vreun caine: as avea grija si de ceva batrani saraci si copii asisderea; dar o masina pricopsita, o vila si niste hectare de vie prin Toscana, tot ar trebui sa se indrepte si catre mine.
Hotarat lucru: ca sa faci o afacere, iti trebuie un brand, lumea nu functioneaza altminteri. Unii se muncesc sa construiasca brandul ani de zile dar, ascultati-ma: banii vin odata cu brandul, nu mai devreme! Asa ca, viata fiind scurta, am luat hotararea sa ard etapele: intai brandul, apoi om mai vedea.

Exemple bune sunt la tot pasul :
O camasa de bumbac poate costa 6 Euro, daca vrei insa una mai de fite, trebuie sa te scotocesti de 80, 100 chiar. Nu mai zic de alea de 3 - 400, ca n-are rost. (Va dati seama cati bani se fac pe seama alora de dau 300 pe-o camasa?). Bumbacul e tot ala, cules cu truda de vreun negru batran si incovoiat de greutatea balotilor. Cusutul e tot ala, facut de aceleasi fete tinere, cu ochii migdalati a Rasarit de lume. Atunci cum vine treaba, de ce una este 6, iar cealalta 300 de Euro? Raspunsul e Brandul!

La masini, nu mai vorbesc: acelasi morman de fiare costa intr-o parte 5 mii, iar in ailalta 150, daca nu mai bine. Care-i diferenta? Si una si alta te cara de colo-colo, calator aiurea pe Pamant. Brandul e raspunsul!
Mancare, medicamente, ciorapi, sau faianta - toate se supun puterii netarmurite a Brandului.
Si fiindca inventivitatea si clarviziunea nu sunt cele din urma calitati ale subsemnatului, am hotarat cu frenezie: voi creea un Brand, nu un produs, nu o mie, ci un Brand!
Nimic nu e mai clar de-atat: nu produse ne trebuie, ci Branduri. Ne trebuie Brandul ca barfa, Brandul ca vorba ce circula de colo-colo, Brandul ca fita, Brandul care baga vecinii in boala de invidie, Brandul de pus in piept, de incaltat in picioare, Brandul de lipit pe frunte si de carpit in
cur. Vom fi creatorii de Branduri, numele noastre vor fi sinonime recunoasterii mondiale, banii vor curge garla cu viteza luminii.
Brandul "Marcu": vai, ce vorba adevarata, ce sunet cristalin, ce irizari scanteietoare de piatra scumpa.

Cam astfel imi alergau si mi se-nfierbantau gandurile ieri seara... Pana a aparut problema tehnica: pe ce sa pun Brandul asta, magnific conturat? Ca nu am un produs, un suport, o coaja netrebnica pe care sa stea, poleit, "Marcu"?! Si nu numai ca n-am produsul ( coaja, adica ), dar ii mai si neg existenta, doar asta-i esenta teoriei! Ce sa vand oamenilor? Sa scriu
Brandul pe bucati de hartie? Mda, nu stiu daca ar gasi cumparatori. Sa fac Marcu-insigne? Greu, iti trebuie metal, stante si strunguri stresante. Sa strig Marcu la colt de strada, la televizor si la radio? Ar merge, dar nu-i loc de politicieni.
Cum adica, am un Brand perfect si nu am un produs de doi bani (si inutil pe deasupra)? Ce sa le vand oamenilor, ce sa le vand, Dumnezeule?

Articol salvat de pe dob.ro. Acest articol este proprietatea dob.ro si nu poate fi reprodus fara acordul scris al acestora.