Descent decent

N-o sa vorbesc stiintific despre Rege. N-o s-o iau nici de la merovingieni nici de la Burebista. Sunt un profan in ale istoriei, n-am avut niciodata incredere in ea. Dar nu pot sa-mi infranez o stranie nostalgie. E, ce-i drept, o nostalgie libera, neancorata, aproape falsa, eu n-am trait niciodata in monarhie. Dar, inauntru, o percep totusi ca pe o lipsa reala. Regele sau regina au, in lumea civilizata, rol de leader moral. Ei sunt educati de mici sa pastreze traditii, morala, mandrie nationala si o anumita sacralitate. Sunt, daca vreti, un fel de modele profesioniste. Cei mai multi cetateni ai unei tari privesc in sus. Asa sunt ei, asa e psihologia lor. Cred ca e foarte important pentru noi, de la muncitor la medic, de la dispecer la ministru, sa avem ce vedea, acolo sus. Nu ca n-am mai fura de frica regelui. Dar pozitia asta, atat de vizibila, are un rol de dirijor de transformare. Am sti, sigur mai mult decat acum, sa ne entuzias­mam toti deodata cand ar trebui sa alegem o directie. Am avea garantia ca inca nu s-a trecut dincolo de bine si de rau. 
Cu gandurile astea paseam sapta­mana trecuta in Palatul Elisabeta, la un dineu oferit de Casa Regala. Multu­mit ca exista in lume, macar si-asa, traditii, protocol regal, ocazii de sobri­etate si povesti frumoase. La intrare, am fost rugati sa asteptam cateva clipe, Principesa fiind, se pare, deja in salon. Un fost ministru a inceput sa faca scandal. „Cum adica nu putem intra? Pai nu NOI suntem invitati?? Poate plec acasa!“. Am fost scarbit si i-am spus politicos ca face ca Cioroianu in Spania. Pe mine, protocolul regal m-a facut sa ma simt bine. Ma agat, ca de o serbare, de orice ocazie in care nu sunt penibil cand sunt decent. Imi daruiesc un moment interior elegant. Dar in Romania e tot mai putin Rege. Si tot mai rece.