Smart NewsDrogurile legale au devenit ilegale
Alex Nicolescu - - 2010-02-10
Potrivit Gândul, o ordonanță de urgență dată de Guvern, ce va fi aprobată astăzi, va interzice o serie de substanțe vândute în „magazinele de vise”. Cunoscute și sub numele de „droguri legale”, aceste plante etnobotanice au crescut foarte mult în popularitate în ultimul an. Parlamentul a votat, de asemenea, ca punerea în vânzare, distribuirea și livrarea unor astfel de produse să fie pedepsite cu închisoare de la șase luni la trei ani. Problema e, însă, că acum s-a creat un precedent cu aceste „droguri legale”, posibilitățile descoperirii unor noi astfel de substanțe fiind nemărginite.
De la Mediafax aflăm concluziile unui studiu realizat de organizația „Salvați Copiii” și prezentat cu ocazia Zilei siguranței pe internet. Astfel aflăm că 91% dintre tinerii români folosesc internetul pentru a socializa. Cealaltă activitate online de bază este descărcarea de muzică și alte materiale, fiind practicată de 82% dintre tinerii chestionați. De asemenea, 18% dintre adolescenți au declarat că transmit informații personale pe internet către alte persoane, iar 14% susțin că poartă discuții cu persoane necunoscute.
Pe /Film aflăm că, după numeroasele colaborări cu Pedro Almodovar, Penelope Cruz va juca acum în următorul film al lui Lars von Trier, alt copil teribil al cinematografiei contemporane. Producția se va chema Melancholia și, după spusele regizorului, va fi un „disaster-movie psihologic”, cu ceva nuanțe de SF. Filmările vor începe în câteva luni, în Germania și Suedia, urmând ca premiera să aibă loc la Festivalul de la Cannes din 2011.
Pe FirstShowing.net citim despre altă veste din lumea filmului - Tom Cruise se întoarce în Mission: Impossible 4. Ca și până acum, Cruise este și coproducător, alături de regizorul primului și celui de-al treilea film din serie, J. J. Abrams. De data asta, Abrams va rămâne doar producător, nefiind încă anunțat noul regizor.
Încheiem cu două gesturi ce merită menționate măcar aici. Ieri, ca urmare a unei campanii de promovare pe Facebook și Yahoo Messenger, un grup de aproximativ 30 de persoane a dezăpezit cuștile din adăpostul de căței de la Glina, unde aproximativ 300 de câini se chinuiau să iasă de sub nămeți. În același timp, pe lacul Golovița, din sudul Deltei Dunării, reprezentanții Asociației Salvați Dunărea și Delta, împreună cu agenții ecologici din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, au hrănit peste 300 de lebede ce rămăseseră fără resurse de hrană din cauza înghețării lacurilor.
Articol salvat de pe dob.ro. Acest articol este proprietatea dob.ro si nu poate fi reprodus fara acordul scris al acestora.