dob.roPssst!

The Cranberries în România

Alex Nicolescu - - 2010-02-11

În sfârșit, o trupă irlandeză vine în România! Nu, nu e U2. E The Cranberries și nu putem să nu ne bucurăm și pentru ei. Problema e că, așa cum se întâmplă de prea multe ori, încă nu putem fi siguri de concertul ăsta.  

Din Jurnalul Național aflăm că Dolores O`Riordan & Co vor veni la București pe 20 iulie, în cadrul unui concert organizat de Events. Pe site-ul oficial al formației irlandeze acest spectacol nu este încă listat, singurul concert anunțat pentru această vară fiind pe 12 iulie, la St. Malo de Bois, Franța.

Cu cinci albume la activ, formația s-a reunit la începutul anului trecut, după o pauză de aproape șase ani. În toamna trecută, The Cranberries a avut un turneu în America de Nord, urmat în această primăvară de un altul, în America de Sud și Europa. În cadrul acestor concerte, trupa irlandeză a cântat atât clasicele hituri, cât și compoziții solo de-ale solistei vocale și chiar și noi melodii înregistrate împreună de toți cei patru membri.

smart guess: Chiar dacă și-au cam depășit și ei perioada de glorie, The Cranberries e o formație tare faină. Să ne bucurăm, deci, că vara asta sună tot mai bine.

Articol salvat de pe dob.ro. Acest articol este proprietatea dob.ro si nu poate fi reprodus fara acordul scris al acestora.