dob.roMuzica

Live at Reading

Alex Nicolescu - Nirvana - 2010-02-07

E un obicei tare crud al industriei muzicale ca de pe urma tuturor artiștilor dispăruți să se profite la maximum. Astfel se ajunge la situații absurde ca un cântăreț să aibă mai multe materiale lansate după moarte decât în timpul vieții.

Nu e, însă, și cazul domnului Kurt Cobain și a numeroaselor înregistrări rămase în urma sa de pe urma cărora nu s-a profitat prea tare. Această „cumpătare” se datorează, cel mai probabil, foștilor săi colegi, Krist Novoselic și Dave Grohl. În toți anii care s-au scurs de la moartea lui Cobain, de foarte puține ori am avut de-a face cu noi materiale Nirvana. Cel mai nou produs Nirvana a apărut acum câteva luni și este un CD+DVD live. 

Live at Reading este, după cum îi spune și numele, înregistrarea concertului susținut de emblema grunge-ului în 1992, la Festivalul de la Reading. Considerat unul dintre cele mai importante spectacole din istoria formației, acesta a venit în una dintre multele perioade în care se credea ca solistul formației mai are de trăit doar câteva zile. De la zvonurile care îl dădeau pe Cobain cu un pas în groapă a plecat și ideea ca acesta să intre pe scenă într-un scaun cu rotile.

Pe lângă detaliile astea mai mult sau mai puțin de culise, albumul ăsta e Nirvana la maximul lor de potențial. Cu un tracklist de 24 de melodii, cei trei trec atât prin melodiile clasice (Lithium, In Bloom, Smells Like Teen Spirit, Dumb), cât și prin niște rarități prea puțin cântate în alte ocazii (Tourette’s, Spank Thru, The Money Will Roll Right In). Sunetul materialului e exact Ăla care a definit o generație întreagă – aglomerat, distorsionat și... grungy.

E inutil de explicat de ce o înregistrare Nirvana merită/trebuie ascultată. Cert e că, în cazul meu cel puțin, Live at Reading a intrat în CD-player și cu greu are de gând să mai iasă de-acolo. Ceea ce vă recomand și dumneavoastră.

Articol salvat de pe dob.ro. Acest articol este proprietatea dob.ro si nu poate fi reprodus fara acordul scris al acestora.