0°C
La ieșirea din sala de cinema, cronica mea ar fi sunat așa – ”Dezastru!”. La o oră, două după, s-ar fi metamorfozat în ”A început foarte bine, a continuat decent, s-a terminat teribil.” Acum, la o săptămână după, nu pot să zic decât ”Merită încercat, dar...”.
Venit de la frații Hughes (From Hell), Book of Eli este o poveste ce are loc într-un decor post-apocaliptic, unde oamenii ajung să se omoare între ei pentru apă potabilă. Eli (Denzel Washington) e un călător singuratic, care de 30 de ani străbate pustietatea care odată a fost America și care poartă cu el o carte pe care mulți o vor și pe care știe că trebuie să o protejeze.
În film îi mai întâlnim și pe Mila Kunis și Gary Oldman, în
niște roluri cel puțin decente. The Book
of Eli e realizat bine, iar în prima jumătate de oră, partea vizuală îți
cam ia ochii. Scenariul are câteva idei chiar bune, puse în aplicare așa cum
trebuie și un twist care, pe mine, cel puțin, m-a luat pe nepregătite.
Și totuși ceva nu se leagă. Povestea șchioapătă în multe momente și există, vorba domnului Roger Ebert, câteva „momente WTF?!” care zboară la ani lumină de verosimil, chiar și în condițiile unui semi-SF. De asemenea, twist-ul ăla o fi el neașteptat, dar parcă prea te lovește în moalele capului fără să îți dea vreun fel de avertisment înainte. Plus că ultimele 30 de secunde din film frizează ăl mai penibil dintre penibiluri. Din punctul meu de vedere, dacă s-ar fi terminat cu vreo 20 de minute mai devreme, la o scenă cheie ce părea finală, filmul ăsta m-ar fi câștigat printre fani.
smart guess: Chiar și așa, pentru prima parte, cel puțin, The Book of Eli merită încercat. Nu e o
revelație, dar poate fi o porție bună de acțiune și o desfătare vizuală... 2D.
Cinema City Cotroceni
Cartea lui Eli (The Book of Eli)Author's Note: The following is a work of fiction. Any resemblance to persons living or dead is purely coincidental. Especially you Jenny Beckman. Bitch. Narrator: This is a story of boy meets girl. But you should know up front, this is not a love story. Când un film începe aşa, ştii că nu ai de-a face cu o comedie romantică obişnuită. Nu sunt un fan al acestui gen, dar recunosc că uneori iubesc filmele lejere, dar, în acelaşi timp, bune. Din punctul ăsta de vedere, (500) Days of Summer este o binecuvântare cinematografică.
Povestea e simplă, banală, clasică. Felul în care e spusă şi personajele care o trăiesc reprezintă, însă, sarea şi piperul acestei mici bijuterii de cinema independent.
El şi
ea se potrivesc, se iubesc, se despart. El, Tom Hansen (Joseph-Gordon Levitt),
este un tânăr architect ce lucrează ca designer de cărţi poştale şi care, toată
viaţa sa, şi-a căutat Aleasa. Ea, Summer Finn (Zooey Deschanel), este noua
asistentă a şefului lui, tânără, drăguţă şi fără niciun pic de credinţă în Iubirea
Adevărată.
(500) Days of Summer are o poveste non-lineară, debutând cu momentul în care Tom şi Summer se despart şi alternând, de-a lungul filmului, între momentele de început ale relaţiei, când totul era frumos şi simplu, şi cele de sfârşit şi chiar de după despărţire, când Tom încearcă să îşi recucerească Dragostea Vieţii.
Chimia dintre cei doi actori este aproape de perfecţiune, iar personajele intră în categoria aia de tipi şi tipe cool cu care îţi doreşti uneori să te identifici. Soundtrack-ul filmului este şi el foarte reuşit şi bine ales, incluzând artişti ca The Smiths, Pixies, Regina Spektor, Simon & Garfunkel sau Doves.
(500) Days of Summer este debutul în lungmetraj pentru Marc Webb, american ce a regizat videoclipuri pentru numeroşi artişti, cum ar fi Santana, Green Day, Maroon 5, Snow Patrol, Incubus sau My Chemical Romance.
smart guess: E una dintre puţinele comedii romantice destinate părţii masculine a publicului, dar pe care o vor aprecia şi femeile. E, poate, cel mai reuşit produs de genul ăsta (comedie indie) din ultimii ani. E numai bun atunci când nu vrei un film prea complicat sau unul prea prost. E de văzut. Acum!
Alex Nicolescu
[0.0202]
