0°C
EUR: 0
USD: 0
Scrie o recomandare

Micmacs (Micmacs a tire-larigot)

Cinema
Alex Nicolescu

Gen: comedie
Regia: Jean-Pierre Jeunet
Actori: Dany Boon

Ruleaza la: Cityplex; Hollywood Multiplex;


  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Da-i o nota! Nota curenta: 5.0
comedie franțuzească
PREVIEW

Filmul ăsta poate fi vândut cu doar câteva cuvinte - „De la regizorul lui Amelie…”. Sigur, totul este relativ, așa că putem să-l prezentăm și altfel - „De la regizorul lui Alien: Resurrection”, dar cred, totuși, că prima e varianta cea mai potrivită.

Așadar, cel mai nou film al regizorului francez Jean-Pierre Jeunet este un soi de satiră la adresa lumii traficului de arme. Povestea e simplă - Bazil a fost împușcat accidental în creier și, rămânând în viață (cu mult noroc), se hotărăște să se răzbune pe cei care au făcut glonțul care aproape l-a omorât. Să nu cădeți în plasă, însă. Nu e vorba de un alt Taken sau Edge of Darkness, amprenta lui Jeunet este cât se poate de evidentă, atât în privința scenariului, cât și în partea vizuală a filmului, imaginea specială din Amelie „revenind în forță”. De exemplu, presimt că una dintre cele mai interesante părți ale filmului este grupul acela de personaje excentrice cu care Bazil își petrece timpul după aventura cu glonțul.   

E franțuzesc și vine din aceeași minte din care s-a născut și Amelie (gata, e ultima oară când mai menționez asta) - e clar, deci, că nu e un film obișnuit, nu e ceva ce se vede prea des la Hollywood. Tocmai d-asta, probabil, nu o să aibă un succes prea mare, deși sunt convins că merită.

smart guess: Comparând cu alte filme care rulează în perioada asta în cinematografe, Micmacs pare o alegere cu câteva clase peste. Să sperăm că se ridică la nivelul așteptărilor și că își va găsi nișa sa în rândul spectatorilor. Aaa...și e făcut de tipul care a făcut și Amelie.


Hollywood Multiplex

Cinema City Cotroceni

Starplex


Cluj - Odeon Cineplex


Brasov - Cityplex

  • Micmacs (Micmacs a tire-larigot)

(500) Days of Summer

Author's Note: The following is a work of fiction. Any resemblance to persons living or dead is purely coincidental. Especially you Jenny Beckman. Bitch.  Narrator: This is a story of boy meets girl. But you should know up front, this is not a love story. Când un film începe aşa, ştii că nu ai de-a face cu o comedie romantică obişnuită. Nu sunt un fan al acestui gen, dar recunosc că uneori iubesc filmele lejere, dar, în acelaşi timp, bune. Din punctul ăsta de vedere, (500) Days of Summer este o binecuvântare cinematografică.

Povestea e simplă, banală, clasică. Felul în care e spusă şi personajele care o trăiesc reprezintă, însă, sarea şi piperul acestei mici bijuterii de cinema independent.

El şi ea se potrivesc, se iubesc, se despart. El, Tom Hansen (Joseph-Gordon Levitt), este un tânăr architect ce lucrează ca designer de cărţi poştale şi care, toată viaţa sa, şi-a căutat Aleasa. Ea, Summer Finn (Zooey Deschanel), este noua asistentă a şefului lui, tânără, drăguţă şi fără niciun pic de credinţă în Iubirea Adevărată.

(500) Days of Summer are o poveste non-lineară, debutând cu momentul în care Tom şi Summer se despart şi alternând, de-a lungul filmului, între momentele de început ale relaţiei, când totul era frumos şi simplu, şi cele de sfârşit şi chiar de după despărţire, când Tom încearcă să îşi recucerească Dragostea Vieţii.

Chimia dintre cei doi actori este aproape de perfecţiune, iar personajele intră în categoria aia de tipi şi tipe cool cu care îţi doreşti uneori să te identifici. Soundtrack-ul filmului este şi el foarte reuşit şi bine ales, incluzând artişti ca The Smiths, Pixies, Regina Spektor, Simon & Garfunkel sau Doves.

(500) Days of Summer este debutul în lungmetraj pentru Marc Webb, american ce a regizat videoclipuri pentru numeroşi artişti, cum ar fi Santana, Green Day, Maroon 5, Snow Patrol, Incubus sau My Chemical Romance.

smart guess: E una dintre puţinele comedii romantice destinate părţii masculine a publicului, dar pe care o vor aprecia şi femeile. E, poate, cel mai reuşit produs de genul ăsta (comedie indie) din ultimii ani. E numai bun atunci când nu vrei un film prea complicat sau unul prea prost. E de văzut. Acum!

Alex Nicolescu

Sondaj

Alice in Wonderland de Tim Burton:







Viziteaza si:

[0.0123]