Consolers Of The Lonely

Dupa „Broken Boy Soldier” aproape ca nu mai conta daca mai scoteau un album. Cei patru membri ai trupei sunt bagati si in alte proiecte, asa ca li s-ar fi scuzat absenta, revenirile urmand sa pluteasca in aer doar ca viitoare surprize menite sa ne scoata din rutina muzicala si goana nebuna a altora dupa originalitate (bani, faima si ce se mai da) cu orice pret.
Da’ n-a fost sa fie asa. La doi ani dupa primul album, Jack White, Brendan Benson, Jack Lawrence si Patrick Keeler ne starnesc iar cu un album consistent, cam ca o ciocolata calda in care lingura sta tapana ;) Si cu atata consistenta la bord, nu prea mai ai chef de alte auditii, cel putin o saptamana, ceea ce-i mare lucru intr-o lume care scoate muzica pe banda rulanta.  

„Consolers Of The Lonely” a aparut pe piata in martie 2008, lansarea fiind anuntata cu doar o saptamana inainte. Probabil ca sa le tihneasca momentul inainte de confruntarea cu criticii, fanii & co. Insa, dupa primele reactii, e destul de clar ca e deja unul dintre cele mai bune albume ale anului.  

Multa energie, ritmuri diferite care nu-ti dau voie sa te saturi si sa dai skip, fwd si alte nazbatii, desi iti da tarcoale un chef de... rewind. Piese de atmosfera si iesiri dramatice in decor, usoare influente country, „flower-power” feel, cateva „guest instruments” (gen vioara care pluteste printre sonortati, taman ca pestele din “Arizona Dream” (the movie!) ;), sound progresiv, make love and music…

So, “don’t be thankful when it’s done” cause there are „many shades of black” ;)

smart guess: Un album care nu continua un alt album, ci e de sine statator, un alt nivel care nu trebuie depasit ci doar implinit. Iar ti se face chef de oldies (mie mi s-a facut dor de Beatles, Led Zep, primul Raconteurs si casetele cu Woodstock), de rock care nu uita de unde vine, da’ nici pe unde sta. Desi baietii nu-s “Old Enough”, sunt clar, smart enough sa refaca traiectorii old in varianta new. Joy! Cinste lor!! Bravo noua!! La mai multe!

Anca R.