Plastic Beach

Muzica Marti, 09 Martie 2010
Alex Nicolescu

Interpret: Gorillaz
Gen: De toate pentru toți
Casa de discuri: Parlophone

Currently 4.80/5
1
2
3
4
5

Da-i o nota! Nota curenta: 4.8

Gorillaz e una dintre puținele trupe care ne învață că muzica bună nu are un „gen”. Tot de la ei știm că muzica bună nu poate fi definită. Gorillaz înseamnă o adunare mare de oameni, de idei și de sunete, concentrată într-un grup de desene animate compus din 2D, Murdoc Niccals, Russel Hobbs și Noodle. Fiecare dintre ei are o poveste, o personalitate și un stil propriu. Ei au preluat de multă vreme identitatea acestei trupe de la creatorii Damon Albarn și Jamie Hewlett. După o perioadă în care se credea că nu vom mai auzi ceva timp de Gorillaz, formația s-a întors cu al patrulea album de studio, Plastic Beach.

Albarn vorbea despre acest album ca fiind cel mai pop material pe care l-a făcut vreodată. Fanii s-au speriat. După ce au ascultat primul single, Stylo, și-au dat seama că fostul solist Blur se joacă cu mințile noastre și ne aduce aminte că pop-ul înseamnă mult mai mult decât dance-ul eșuat cu care am ajuns astăzi să-l confundăm. Pe lista colaboratorilor de pe acest album se află nume gigant din mai toate zonele muzicale. De la Snoop Dogg la Lou Reed, de la Mos Def la The Lebanese National Orchestra for Oriental Arabic Music și de la Mick Jones la Bobby Wormack, toată gama asta variată de colaboratori a dat albumului Plastic Beach o notă cât se poate de eclectică, trecând prin niște sound-uri și melodii extrem de diferite. Tocmai această diversitate transformă materialul într-o călătorie unică prin lumea văzută de Murdoc Niccals & Co.

Plastic Beach e într-adevăr un album pop, unul în care, în mod normal, toată lumea ar trebui să-și găsească cel puțin două-trei melodii „de pus pe repeat”. Hipsteri, rockeri, rapperi, oameni cu capul pe umeri, nebuni ai societății, indie-kids, electro-fans (termen absolut inventat), trip-hopperi...oameni, în general, ascultați Plastic Beach. E o insulă de normalitate alternativă într-o mare muzicală de conformism în care înoată prea mulți artiști plafonați.